Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea: Rezultatul acţiunilor de urbanism ne deranjează pe toţi

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 19 decembrie 2010 ·

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, spune că staţiunile turistice duc lipsă de planuri de urbanism. Sursa: Octavian Cocoloş

Elena Udrea spune că a început să acorde atenţie planurilor de urbanism, după preluarea mandatului de ministru al Dezvoltării, deoarece era nemulţumită, ca cetăţean, de modul în care arătau oraşele României. Ca ministru a descoperit că multe dintre acestea, printre care şi staţiunile turistice importante, duc lipsă de planuri de urbanism bine puse la punct.

Drept urmare, multe dintre acestea sunt într-un stadiu avansat de degradare.

Pentru a se evita abuzurile, populaţia va fi consultată înainte de începerea de noi construcţii.

''Trebuie ca şi oamenii să înţeleagă că trebuie să fie consultaţi, pentru a nu se mai ajunge la abuzuri. Îţi dai seama peste noapte că te-ai trezit cu un bloc opt etaje lângă casa ta şi deja nu mai poţi să faci nimic. Prin această metodologie cei care construiesc vor fi limitaţi de opinia societăţii civile. Am verificat chiar eu punctual astfel de şantiere aflate în construcţii şi am constatat că multe dintre ele aveau aviz favorabil'', a mai spus Elena Udrea, în cadrul dezbaterii ''Buna guvernare - bunul urbanism. Participarea publică în procesul planificării şi dezvoltării urbane''.

Ministrul Dezvoltării este de părere că ''legislaţia este absurdă, haotică''. Pentru a simplifica procedurile ministerul de resort a adoptat o metodologie privind urbanismul.

''După adoptarea acestei metodologii vor fi şi mulţi împotriva. În ultimii 20 de ani s-a construit în special pe baza argumentelor economice, care au depăşit argumentele interesului public. Dacă societatea civilă nu se face auzită, noi suntem neputincioşi', a adăugat Elena Udrea, care a mai spus că doreşte ca societatea civilă să se implice în planurile de urbanism.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum o ora
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 12 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°