Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.000 de persoane au manifestat la Chişinău

Publicat in Romania Libera, duminică 19 decembrie 2010 ·

Maimult de 1.000 de persoane au manifestat duminică la Chişinău, cerându-i liderului Partidului Democrat, Marian Lupu, să renunţe la negocierile cu Partidul Comuniştilor şi să formeze o alianţă de guvernare cu Partidul Liberal Democrat şi Partidul Liberal, informează Mediafax.

Mitingul a fost organizat de membrii grupului de iniţiativă Pro Europa, iar participanţii i-au cerut lui Lupu să accepte un compromis rezonabil propus de PLDM şi PL atât în ceea ce priveşte împărţirea funcţiilor într-o viitoare alianţă de guvernare, cât şi în privinţa stabilirii principiilor şi valorilor viitoarei alianţe.

Mai mulţi ziarişti, analişti politici şi oameni de cultură au cerut Partidului Democrat să declare ferm că nu va încheia o alianţă cu Partidul Comuniştilor şi că se va orienta către o coaliţie de guvernare democratică.

O manifestaţie similară a avut loc şi duminica trecută, când sute de persoane s-au adunat în centrul capitalei, cerându-i liderului PDM să ia o decizie privind formarea unei alianţe şi să întrerupă negocierile cu Partidul Comuniştilor.

Forumul civic Pro Europa este format din mai multe organizaţii neguvernamentale şi are ca scop susţinerea formării unei noi Alianţe pentru Integrare Europeană.

Juristul PCRM, Sergiu Sârbu, a apreciat că mitingul reprezintă o formă de presiune asupra deputaţilor, ceea ce reprezintă o acţiune neconstituţională. Şi preşedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a criticat protestul, afirmând că acesta este o modalitate necivilizată de a-i influenţa pe politicieni.

În urma alegerilor legislative din 28 noiembrie, PCRM a obţinut 42 de mandate parlamentare, urmat de PLDM, cu 32 de mandate, PD, cu 15 mandate şi PL, cu 12 mandate. Partidul Democrat, condus de fostul membru PCRM Marian Lupu, a început negocieri atât cu PCRM, cât şi cu PLDM şi PL, în vederea formării unei alianţe de guvern

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 4 ore
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

CE de nataţie: David Popovici, în finală la 200 m liber cu cel mai bun timp al semifinalelor

News.ro acum 8 ore
David Popovici s-a calificat, joi, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatul European de nataţie de la Belgrad. Sportivul dinamovist antrenat de Adrian Rădulescu a încheiat semifinalele cu timpul 1:46.15. El a concurat în a

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 7 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 7 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

EURO 2024 Spania a învins Italia și s-a calificat în optimi (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
În primul meci al zilei de joi, 20 iunie 2024, de la Campionatul European de fotbal din Germania, jucat în grupa C, Slovenia și Serbia au remizat, scor 1-1, partida fiind arbitrată de românul Istvan Kovacs. Slovenia a fost aproape de victorie, după

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 6 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 4 ore
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Vremea

București
acum

22°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

15°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°