Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu: Prin formula "Băsescu-Dracul", Ponta pierde fiindcă adoptă limbajul preşedintelui

Publicat in Romania Libera, duminică 19 decembrie 2010 · ·

Fondatorul PSD, Ion Iliescu, a susţinut că-l defavorizează pe Victor Ponta retorica de genul "Băsescu-Dracul" şi a precizat că liderul PSD nu face decât să adopte acelaşi limbaj de "mahala", "adus în viaţa politică" de şeful statului, potrivit NewsIn.

"Sunt formule retorice, mie nu prea-mi plac. Dar din păcate (Victor Ponta - n.r.) se lasă antrenat de limbajul domnului Băsescu. Domnul Băsescu a adus în viaţa noastră politică şi în limbajul confruntărilor politice limbajul acesta de mahala. I-am spus-o şi public şi în particular, pierde, îl defavorizează o asemenea chestiune. Însuşirea limbajului băsescian nu este de bun augur pentru nimeni şi mai ales pentru un lider social-democrat, care trebuie să introducă şi o notă de civilizaţie", a comentat Iliescu, duminică, la ProTv.

Victor Ponta a scris săptămâna trecută pe blog că Traian Băsescu, "Dracul", îşi bagă coada în "viaţa noastră amărâtă", nu numai în PDL, partid pe care îl "dresează" după principii ştiinţifice, ci şi în PSD şi PNL, trimiţând mesaje capcană către Mircea Geoană şi Crin Antonescu.

Potrivit lui Ponta, Băsescu-Dracu se implică cel mai mult în PDL, partid căruia îi aplică "dresajul ştiinţific". "Să mă explic: - sigur că cel mai tare îşi bagă Dracu coada în PDL şi în Guvern; nimic special aici, până la urma sunt creaţia lui şi trebuie să-l slujească necondiţionat, fără el n-ar avea loc nici măcar în Iad! Modul în care îi conduce este intenţionat năucitor, bazat pe principiile dresajului ştiinţific - bate-i când nu se aşteaptă, dă-le de mâncare cât să nu moară, laudă-i când simţi că o să muşte, distruge-le orice fărâmă de voinţă sau personalitate. Numerele cu Emil Boc sunt parca desprinse din cu menţiunea că bietul Emil nu mai obţine nici aplauze şi nici măcar mila publicului, doar din când în când nişte zăhărel de la stăpân, cât să mai schiaune un picuţ. Bătăiosul Voinescu, cel cu ped

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum o ora
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum 17 minute
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 8 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 9 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 7 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 13 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 10 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 8 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 12 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 8 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°