Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Bîrlădeanu: 2010, un an de excepţie pentru Federaţia Română de Kaiac-Canoe

Publicat in Romania Libera, luni 20 decembrie 2010 ·

Ioan Bîrlădeanu, preşedintele Federaţiei Române de Kaiac-Canoe, a declarat în exclusivitate pentru Agerpres că 2010 a fost un an de excepţie pentru acest sport, potrivit Agerpres.

Kaiacul şi canoea au acaparat în acest an poziţia fruntaşă a sportului românesc, câştigând o salbă de medalii la marile competiţii ale anului, 26 în total, dintre care 9 de aur la seniori.

Bârlădeanu a afirmat că rezultatele an sunt rodul unei munci asidue din ultimii 5-6 ani, dar care au apărut într-un an în care subvenţia bugetară a fost redusă cu 50 la sută, în absenţa unui medic, a pregătirii la apă caldă pe timp de iarnă: ''Un an excepţional, nesperat când am plecat în pregătire, în toamna lui 2009. Am reuşit prin cooptarea lui Igor Lipalit ca antrenor coordonator la canoe să facem o echipă nouă, din tineri, iar rezultatele sunt excepţionale. Dar, în spatele acestor rezultate e munca asiduă din ultimii 5-6 ani. Anul acesta am avut cea mai mare surpriză neplăcută când s-a împărţit bugetul, nu ni s-a tăiat 30 la sută, ci 50 la sută. N-am avut antrenament la apă caldă, nu am avut medic, nici biochimist, nu am avut multe, dar, culmea culmilor, rezultatele au venit''.

Preşedintele FRKC este optimist şi are motive în perspectiva JO 2012, unde câştigarea a două medalii e un obiectiv realizabil. Lotul s-a întărit la canoe după revenirea a doi dintre cei patru sportivi plecaţi anul trecut, Cătălin Costache şi Iosif Chirilă, foşti campioni mondiali: ''La anul va fi o concurenţă extrem de mare, a scăzut şi numărul de probe de canoe, dar asta nu ne împiedică să tindem la două medalii pentru JO. Sperăm să avem reprezentanţi la toate cele trei discipline la Londra, canoe, kaiac băieţi şi kaiac fete. La K4 avem sportivi valoroşi şi pot obţine calificarea la JO, iar la kaiac fete sunt de asemenea speranţe''.

FRKC ar putea organiza anul viitor Campionatele M

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 8 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 9 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Licitații - 19 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 11.10.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 11 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 6 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 10 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 8 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Norvegia: Focuri de armă în faţa unei şcoli. Suspecţii au fost reţinuţi

News.ro acum 9 ore
Mai multe focuri de armă au fost trase miercuri în faţa unei şcoli din Oslo. Trei suspecţi au fost reţinuţi, a anunţat poliţia norvegiană, potrivit Reuters. Anchetatorii cred că o persoană a fost rănită în schimbul de focuri, dar victima nu a fost l

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

9°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/16°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°