Bunicii mei s-au născut în Maramureş, care pe atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Părinţii mei s-au născut în România Mare, dar pentru o scurtă perioadă de timp au fost şi cetăţeni maghiari. La rândul meu, am schimbat două regimuri politice. Am putea spune că instabilitatea politică şi administrativă este în firea lucrurilor în această parte a Europei şi acest lucru a devenit contagios pentru oameni.

Paradoxal, până acum suntem într-una dintre cele mai norocoase perioade din istoria României. Ceea ce era greu de imaginat în urmă cu 20 de ani a devenit astăzi realitate. România este stat membru al Uniunii Europene şi se află sub umbrela de securitate a NATO. Cu toate acestea, în aceşti 20 de ani nu am reuşit încă să găsim formula unei administraţii publice eficiente şi stabile. Fiecare nou guvern a venit cu propria structură organizatorică. Instituţii şi ministere au apărut şi au dispărut după criterii politice şi nu după criterii de performanţă şi eficienţă. Numărul angajaţilor bugetari a crescut masiv în anumite instituţii publice, în vreme ce în altele se resimte o lipsă acută de personal. Şi aceasta pentru că niciodată în aceşti 20 de ani nimeni nu a făcut o analiză completă a administraţiilor centrale şi locale, a obiectivelor instituţiilor şi a organigramelor necesare. Multe dintre reorganizările, restructurările, comasările şi înfiinţările de noi instituţii s-au făcut în orb. Potrivit raportului IMD World Competitiveness Report Yearbook 2010, România se clasează pe poziţia 50 din 58 de state analizate în privinţa eficienţei administrative, definită drept măsura în care politicile guvernamentale contribuie la crearea competitivităţii ţării. Acest indicator este unul complex, incluzând atât criterii ce ţin de finanţele publice, de politica fiscală, de structura instituţională, dar şi de cadrul legislativ.

În clasamentul IMD România stă de