Vineri după-amiază, la Banca Naţională a avut loc o întâlnire cu exportatorii premiaţi de ANEIR pentru rezultatele din 2010. A fost o dezbatere dintre acelea care se ţin minte. Erau în sală manageri şi specialişti din companii ce au împins exporturile în sus cu 25%. Un succes. Dacă anul acesta recesiunea noastră se limitează la o creştere minus de numai 2% şi nu coboară mai mult, meritul este în primul rând al exportatorilor. Pentru că valoarea adăugată negativă din construcţii, agricultură, comerţ şi alte servicii a tins să tragă mult mai jos creşterea economică. Dar exporturile – şi, datorită exporturilor, întreaga industrie – au atenuat căderea economiei.

I-am ascultat preţ de câteva ore pe exportatori. Cu toţii sunt convinşi că ieşirea din recesiune se sprijină pe doi stâlpi de rezistenţă: investiţiile şi exporturile. Nici o speranţă, în nici un fel de reviriment, nu va avea temei până când, pe verticală şi pe orizontală, atât la nivel “macro”, cât şi “micro”, nu se va înţelege un fapt esenţial: investiţiile constituie acel stâlp de rezistenţă fără a cărei consolidare edificiul creşterii economice de după recesiune nu va putea să reziste. Până la urmă, şi exporturile tot de investiţii depind. Spunea un exportator important: “Aveam două căi în grupul nostru de firme, să murim ori să ne chinuim să trăim. Am ales să ne chinuim. Am investit şi, iată, trăim”.

În România, astăzi sunt însă puţini cei care au vocaţie de investitori. Dar şi mai puţini sunt cei care au banii necesari unor investiţii. Sau care pot obţine credite bancare, în schimbul unor garanţii substanţiale, pentru a investi. Din nefericire, la noi, categoria celor care fac bani şi-i investesc în afaceri este încă restrânsă. Dar cum nimic din tot ce adună timpul, nici casele, nici străzile, nici copacii, nici magazinele, nici fabricile, nici automobilele, nici băncile, nici ce mâncăm şi îmb