Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria vrea să scape Azomureşul de vechiul batal

Publicat in Romania Libera, marți 21 decembrie 2010 ·

Discuţiile pe tema preluării de municipalitatea de la Târgu-Mureş a batalului dezafectat de la combinatul chimic Azomureş s-au reluat. Administraţia locală de la Târgu-Mureş va redeschide negocierile cu reprezentanţii Azomureş pentru a stabili modul în care ar putea să aibă loc acest transfer. Cele circa 30 de hectare de teren sunt văzute drept o oportunitate imobiliară viitoare de cei din fruntea oraşului care spun, totodată, că ar avea şanse să obţină fonduri nerambursabile pentru ecologizarea zonei. "Autoritatea publică locală poate accesa fonduri nerambursabile pentru ecologizare prin Ministerul Mediului, asigurând astfel realizarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind protecţia şi refacerea mediului", se arată în expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre prin care aleşii locali de la Târgu-Mureş au decis reluarea discuţiilor cu reprezentanţii Azomureş pe marginea acestui subiect.

Donaţie fără compensaţii

Acelaşi document arată că vechiul iaz batal ar urma să fie donat de Azomureş municipalităţii, dar nu face referire, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu un an, la vreo sumă în bani care să însoţească donaţia.

Discuţiile pe tema iazului batal revin în atenţia autorităţilor locale după ce în urmă cu circa două luni reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mureş au făcut public faptul că au solicitat demararea procedurilor pentru ecologizarea batalului. Acordul de mediu în acest sens este deja solicitat de Azomureş, însă nu au fost precizate concret etapele de ecologizare şi costurile pe care le implică acest demers.

În urmă cu aproximativ un an, discuţiile legate de preluarea batalului de către municipalitate vizau şi acordarea din partea Azomureş a unei sume de două milioane de euro oraşului. După ecologizarea zonei, Primăria ar fi urmat să creeze acolo o zonă verde.

Disc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Emil Boc câştigă al şaselea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, cu 45% dintre voturile exprimate – numărătoare paralelă

HotNews acum 27 minute
Primarul în funcţie al municipiul Cluj-Napoca, Emil Boc, câştigă cel de-al şaselea mandat în urma alegerilor de duminică, cu 45% dintre voturi, potrivit numărătorii paralele realizate de liberali, potrivit News.ro. Emil BocFoto: AGERPRES Potrivit Cl

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 4 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 2 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum o ora
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Europarlamentare Ungaria: FIDESZ este în frunte, dar câștigătorul moral este partidul lui Magyar cu 31%

HotNews acum 2 ore
Partidul de dreapta al premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, este în frunte cu 43,8% din voturi la alegerile pentru Parlamentul European, dar câștigătorul moral este partidul de opoziție Tisza al lui Peter Magyar cu 31%, conform rezultatelor parți

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 7 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 6 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°