Republica separatista Transnistria a acuzat Uniunea Europeana ca are o atitudine preconceputa fata de ea si ca impune restrictii de circulatie liderilor sai.
"Uniunea Europeana are o atitudine preconceputa fata de Uniunea Europeana(...)e greu sa fie avocat cel care aplica masuri de restrictii fata de RMN(n.r-Transnistria), in special interzicerea de a acorda vize reprezentantilor organelor de conducere, iar faptul ca in privinta acestei interdictii a fost impus moratoriu reprezinta un semn bun, dar insuficient", a declarat ministrul de externe al autoproclamatei republici, Vladimir Iastrebceac, conform agentiei Infotag.
Acesta s-a mai aratat de parere si ca solutionarea conflictului cu Moldova este foarte departe, chiar daca s-au facut progrese mari in ultimul timp.
Transnistria este din punct de vedere legal parte a Republicii Moldova, dar s-a rupt de sub autoritatea guvernului de la Chisinau incepand cu anul 1992, in urma unui razboi civil.
Uniunea Europeana este, alaturi de SUA,OSCE,Rusia si Ucraina, unul dintre mediatorii din acest conflict, dar cu toate acestea impune o serie de restrictii de circulatie pentru liderii separatisti, inclusiv pentru presedintele Igor Smirnov. Acestia sunt acuzati de incalcarea drepturilor omului si de tergiversarea negocierilor.
Republica separatista Transnistria a acuzat Uniunea Europeana ca are o atitudine preconceputa fata de ea si ca impune restrictii de circulatie liderilor sai.
"Uniunea Europeana are o atitudine preconceputa fata de Uniunea Europeana(...)e greu sa fie avocat cel care aplica masuri de restrictii fata de RMN(n.r-Transnistria), in special interzicerea de a acorda vize reprezentantilor organelor de conducere, iar faptul ca in privinta acestei interdictii a fost impus moratoriu reprezinta un semn bun, dar insuficient", a declarat ministr