Ai bani, ai putere, deci si valoare. Si atunci, orice mijloc de a face bani este acceptata. Inclusiv spaga. Sau mai ales spaga. Ca doar ea se ofera doar oamenilor importanti! Dar chiar nu se vede cit de mici pot fi acesti oameni importanti, de vreme ce se lasa atit de usor cumparati? Se deruleaza, de la o vreme, pe diverse posturi TV, o campanie care ar avea menirea sa trezeasca simtul dreptatii in omul de rind: "Nu da spaga!". Usor de spus, dar altfel te lovesti la tot pasul de aceasta necesitate; la noi e de la sine inteles ca, in anumite situatii, o mica sau, dupa gravitatea problemei, o mai mare atentie poate deschide destule usi sau poate cistiga bunavointa celui de care ai nevoie. O stim cu totii, se da spaga in spitale, se da spaga la examene, se da spaga la politie, la tribunal, la crisma, la postasul care-ti aduce pensia, se da spaga la orice ghiseu. Indiferent de situatie, indiferent de context, spaga este binevenita. Un portar trebuie atins, un ministru la fel. Nu mai deranjeaza, nu mai pare nimic iesit din comun. Am ajuns sa nici nu ne mai revoltam, sa acceptam ca pe ceva firesc acest obicei, care devine traditie; poate ca este traditia la care tinem cel mai mult si la care nu vrem sa renuntam in ruptul capului in Uniunea Europeana. Doar ea ne individualizeaza printre celelalte culturi... Ei bine, lucrurile nu sint deloc de data recenta. Nu cred ca asta ne poate consola, dar avem dovezi ale acestei cutume impamintenite fara drept de apel la noi. Am sa ma refer la o scriere a unui mare sociolog, interzis sub comunisti, Stefan Zeletin. Pe linga tratatele sale neegalate pina astazi, Burghezia romana sau Neoliberalismul, carturarul a mai scris si un text redus, cu alura pamfletara, intitulat Din tara magarilor. Insemnari. Carticica a aparut in 1916, cind nationalismul nostru de parada era mai virtos decit oricind. Autorul a devenit imediat tinta predilecta a