Ne-am obisnuit ca la final de an (calendaristic) sa facem o evaluare a ceea ce a insemnat anul respectiv in realizari, experiente, trairi.

De ce ? Pai, zica-se, sa tragem invatamintele si sa ne adunam fortele sa mergem mai departe. E o concluzie formala, zic eu, o formalitate cu care ne-am obisnuit si pe care o tot ducem mai departe, an de an, la cumpana dintre ani.

Ce rost are numaratoarea?

Nu ajuta la nimic, nimic constructiv, atata timp cat totul e de dragul de a fi si nu intelegem, nu invatam cu adevarat

Sincer, cand v-ati analizat cu adevarat ultima oara? cand v-ati apostrofat pentru ca ati jignit, ranit, ofensat sau afectat, voit sau inconstient pe cineva?A, ma scuzati, nu despre evaluari de acest fel vorbim, nu? Ci despre…..cate proiecte am mai incheiat cu succes ( de definit incheiat si succes, ca mie nu imi iese), cate “lectii” le-am mai dat celor din jur despre cum si in ce fel vedem noi lucrurile ,lectii pe care ar fi bine sa si le asume, ca altfel, nu e in regula, nu in colaborarea cu noi.

Pentru asta nu trebuie asteptat un final, fie el si de an.Pentru asta avem fiecare zi….pentru astfel de calcule si nu numai.

De ce, in final, ajungem sa reducem totul la calcule si numere si adaugat si scos?

astfel devine tot mai complicat.O complicatie pe care ne-o autoinducem.

Mie nu imi plac cifrele…nu si nu…

Un an in plus la varsta declarata, o rata in plus la datoriile stiute…o zi in plus pe drumuri, un zambet de la cea mai draga fiinta, o lacrima pentru aceeasi fiinta neasamuita…o pierdere de nerecuperat, o alta dezamarire, un compliment, o jignire, o noua dezamagire, un necaz, o bucurie.

Cam la asta as rezuma calculele importante din viata mea.

Credeti ca gresesc? Ca este o “evaluare” puerila?Un bilant ineficient?

Dupa ceva ani, in care am evaluat, talmacit si rastalmacit lucrurile pe ca