Undispozitiv exploziv a fost găsit, marţi dimineaţă, într-o staţie de metrou din Roma, fiind dezamorsat de echipele pirotehnice italiene, informează Mediafax.
Potrivit autorităţilor italiene, dispozitivul exploziv a fost găsit pe tronsonul B al metroului roman, în staţia Rebibbia. La ora 9.50 (10.50, ora României), un angajat a descoperit într-un vagon de metrou un obiect suspect - o geantă de plastic în care era o cutie cu două ţevi, substanţe explozive, cabluri electrice şi un senzor pentru detonarea de la distanţă.
Dispozitivul artizanal, descoperit la un capăt de linie, a fost dezamorsat în scurt timp, pirotehnicienii descoperind că nu avea detonator.
Dacă iniţial primarul Romei afirmase că bomba putea exploda, ulterior Gianni Alemanno a revenit asupra declaraţiilor. "Din verificările pirotehnicienilor rezultă că dispozitivul nu putea exploda. După ce am vorbit cu prefectul şi şeful poliţiei, pot asigura cetăţenii că toate staţiile de metrou au fost verificate şi nu există alte pericole. Mulţumesc forţelor de ordine şi companiei de transporturi publice din Roma pentru intervenţia rapidă şi pentru localizarea rapidă a obiectului, situaţie care demonstrează că sistemul nostru de securitate a funcţionat perfect", afirmă Gianni Alemanno.
Undispozitiv exploziv a fost găsit, marţi dimineaţă, într-o staţie de metrou din Roma, fiind dezamorsat de echipele pirotehnice italiene, informează Mediafax.
Potrivit autorităţilor italiene, dispozitivul exploziv a fost găsit pe tronsonul B al metroului roman, în staţia Rebibbia. La ora 9.50 (10.50, ora României), un angajat a descoperit într-un vagon de metrou un obiect suspect - o geantă de plastic în care era o cutie cu două ţevi, substanţe explozive, cabluri electrice şi un senzor pentru detonarea de la distanţă.
Dispozitivul artizanal, descoperit la un capăt de linie, a fost dezamorsat în scur