"Italianul" intră în clubul de lux al celor 6 fotbalişti care în 45 de ani de Superlative au adunat cel puţin 3 titluri. Exact 3 mai au Dinu şi Dobrin. Ceilalţi sînt: Hagi (7), Gică Popescu (6) şi Mutu (4).
Căpitanul naţionalei îşi povesteşte cu lux de amănunte anul în care era să spună adio fotbalului, dar care pînă la urmă a devenit cel mai important din cariera lui.
- Ziua de 6 ianuarie 2010.
- 6 ianuarie e o zi care mi-a schimbat viziunea despre viaţă. E ziua în care am revăzut tot ce am trăit pînă atunci. Şi nu exagerez cînd îţi zic asta. Crede-mă! E ziua care m-a făcut să privesc ce-mi rămăsese, cu totul altfel. Dar totul a trecut. Asta e cel mai important. Şi uite unde sînt acum.
- Da! E, într-adevăr, un an de poveste pentru tine. E teribilă, în fapt, evoluţia ulterioară a lucrurilor. Adică ce s-a întîmplat după accidentare.
- Ştii ce mi-a zis Adelina în ziua aia. Zice: "Cristi, iubitul meu, ceea ce ţi s-a întîmplat ţie astăzi este sacrificiul pe care Inter trebuie să-l facă. Ca-n povestea Meşterului Manole. O să vezi că veţi cîştiga Liga Campionilor". Aşa a fost! Cum mi-a zis Adelina în acele momente.
- Adelina a fost mereu o tipă care a ştiut ce să spună în momente delicate. Eşti norocos cu ea.
- (Rîde) Da. Fetele mele sînt cele mai importante pentru mine.
5 mai, Cupa Italiei: "Tot ce am cîştigat anul ăsta am făcut cu mari sacrificii"
16 mai, Campionatul Italiei: "Cel mai greu din lumea asta e să ieşi campion în Italia"
22 mai, Liga Campionilor: "Mourinho m-a pus pe lista de Champions League cînd nu ştiam dacă voi mai juca fotbal"
21 august, Supercupa Italiei: "Munca şi curajul nu sînt niciodată zadarnice"
18 decembrie, CM al cluburilor: "Acum mă gîndesc că accidentul din 6 ianuarie mi-a schi