Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce se scumpeşte RCA anul viitor?

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 decembrie 2010 ·

O poliţă RCA pentru persoane fizice, încheiată pe o perioadă de 12 luni, este acum cu până la 202 lei mai ieftină decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Poliţele pe un an au avut cea mai vizibilă scădere a tarifelor înregistrate pe segmentul produselor de asigurare auto. În cazul asigurărilor RCA încheiate pe 6 luni, reducerea de preţ este mai mică, ajungând până la 66 de lei. Aşadar, o maşină cu o capacitate cilindrică de 1.400 centimetri cubi poate fi asigurată cu o economie de 102 lei, în timp ce poliţa RCA pentru una cu motor de 1.800 centimetri cubi poate fi cu 182 de lei mai ieftină.

Acesta este rezultatul unui studiu comparativ realizat de Otto Broker, împreună cu portalul specializat www.asigurareamasinilor.ro, cu privire la preţul asigurării RCA în decembrie 2009 şi decembrie 2010, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice. Studiul relevă o scădere considerabilă a tarifelor de anul acesta faţă de cele de anul trecut. „Cu toate că finele anului 2010 a adus reduceri semnificative de tarife pentru poliţele RCA, estimăm că anul următor preţurile ar putea creşte cu cel puţin 10-20% chiar din primul trimestru, având în vedere evoluţia cursului mediu de schimb şi a inflaţiei, dar mai cu seamă având în vedere amploarea pe care o iau daunele morale în piaţa de asigurări din România. De aceea este foarte important pentru clienţi să profite acum de aceste preţuri, mai ales la poliţa pe 12 luni, unde se poate economisi cel mai mult", a declarat Victor Sraer, Director General Otto Broker.

Cum s-a făcut analiza

Pe segmentul de persoane fizice, analiza a fost efectuată pe baza preţurilor minime pentru fiecare categorie de capacitate cilindrică a motorului, luându-se în considerare un asigurat fără daune, cu vârsta de peste 30 de ani.

De asemenea, în cazul autovehiculelor aflate în proprietatea persoanelor juridice, a fos

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 31 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 19 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 41 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum o ora
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Coreea de Nord afirmă că a lansat cu succes o rachetă cu focoase multiple - VIDEO

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat cu succes, miercuri, o rachetă cu focoase multiple, a declarat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA. Regimul de la Phenian "a efectuat cu succes un test de separare şi control a focoaselor mobile individuale la 26 iunie", a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Elevii susțin joi proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

G4Media acum 36 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vo

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°