„Cum boul peste El sufla,
Căldură ca să-I facă”
Andrei,
Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi
Dreptmăritorilor creştini:
Har şi căldură duhovnicească de la Hristos,
Cel culcat în iesle şi încălzit de suflarea boului
Iubiţi credincioşi,
Din adânc de dalbe datini ne-a sosit sărbătoarea Crăciunului. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că, atunci când Maica Domnului L-a născut pe Domnul Hristos, „L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Luca 2,7). Maica Domnului, dimpreună cu dreptul Iosif, când a venit ceasul întrupării Cuvântului, erau în călătorie la Betleem pentru a se înscrie în cetatea lor de obârşie, pentru că Cezarul August poruncise să se facă recensământ în tot Imperiul.
Toate hanurile oraşului fiind pline, obosiţii călători care veneau tocmai de la Nazaret s-au adăpostit într-o peşteră ce servea drept grajd animalelor. Acolo L-a născut pe Mântuitorul lumii şi L-a culcat în iesle, pe nutreţul vitelor. Era frig şi Pruncul Dumnezeiesc a fost încălzit de aburul boului.
Fie că suntem de la ţară, fie că suntem orăşeni, cu părinţi şi bunici la ţară, în noaptea sfântă de Crăciun avem sufletul inundat de duioasele amintiri care ni le transmite tradiţia creştină. În aceeaşi situaţie era şi George Coşbuc, locuitor al Bucureştilor, aducându-şi aminte de serile minunate de Crăciun din anii copilăriei, când în satul lui transilvănean, în jurul vetrei calde, măicuţa sa le relata minunea Naşterii.
Afară ningea liniştit, în casă ardea focul, dar copiii nu se îndurau să se culce când mama le povestea „cu glasul rar şi dulce”: „Cum S-a născut Hristos în frig, / În ieslea cea săracă,/ Cum boul peste El sufla / Căldură ca să-I facă”.(1)
Obişnuiţi cu o lume informatizată, cu automobile, cu calculatoar