În urma protestului pe care l-am semnat împreună cu alţi nouă colegi în apărarea Eugeniei Vodă, au apărut tot soiul de comentarii, care dovedesc ce periculoasă este, în orice dezbatere, abandonarea bunului-simţ. Dacă în loc să judecăm lucrurile cu o nervozitate gata-făcută, cu dorinţa de a furniza lumii o imagine de sine convenabilă, cu spontaneitatea clişeelor curente, cu reflexele unei indignări de circumstanţă, pe scurt, cu obsesii necontrolate, sau cu dorinţa de a ne pune într-o lumină bună manipulînd sloganuri previzibile, dacă, în loc de toate acestea, am fi avut calmul bunului-simţ, toată întîmplarea cu interviul lui Ion Cristoiu ar fi trecut neobservată. Dar reacţia promptă a cîtorva neliniştiţi de profesie (cărora nu le contest neapărat buna-credinţă), decizia excesivă a CNA-ului, scrisoarea amărîtă a celor zece, cîteva articole de o radicalitate trucată şi furor-ul comentatorilor de pe Internet au creat un tapaj public disproporţionat care, în loc să limpezească lucrurile, le-a isterizat. Totul a glisat spre procese de intenţie şi etichetări penibile. Cei situaţi contra Eugeniei Vodă au fost taxaţi de iudeo-masoni, pro-semiţi de ocazie, jandarmerie israelită resentimentară. Cei situaţi pro Eugenia Vodă au fost citiţi ca pro-Cristoiu, ergo cripto-legionari, ergo anti-semiţi. Fronturile odată definite, războiul poate începe, cu frazeologia, fentele şi bîzdîcul ştiute.
DE ACELASI AUTOR Reflecţii post-electorale O aniversare uitată Note, stări, zile Note, stări, zile Să încercăm, totuşi, o recuperare a bunului-simţ. Doamnei Vodă nu i-am putea reproşa decît o gafă de principiu: l-a invitat pe Ion Cristoiu în seria, prestigioasă, a „profesioniştilor“. Nu vreau să spun prin asta că domnul Cristoiu n-ar fi, în felul lui, un profesionist. Dar e dintr-o categorie ale cărei opinii nu sînt greu de anticipat. Ştii cam la ce să te aştepţi şi ştii că, de vreme
