Pentru integrarea în Spaţiul Schengen, va conta ce a făcut România sau ce nu a făcut? Informaţiile venite dinspre U.E., la începutul acestei săptămâni, înclină balanţa spre ipoteza că va conta ceea ce nu a făcut România. Miniştrii de Interne ai Franţei şi Germaniei au cerut amânarea aderării la Schengen, invocând – incorect politic şi incorect în contextul dat, dar obiectiv –, sincope înregistrate pe linia combaterii corupţiei şi a criminalităţii.
Dacă în privinţa nedreptăţii care i s-ar face României prin luarea unei astfel de decizii, clasa politică din România împărtăşeşte un punct de vedere comun, lucrurile se schimbă în momentul în care se vorbeşte despre cauze. Opoziţia acuză puterea de o proastă gestionare a problemelor pe linia politicii externe. Ceea ce refuză să vadă acele voci, aruncând acum responsabilitatea unui potenţial eşec doar pe umerii puterii, este că mare parte din vină aparţine întregii clase politice. Un efort de memorie i-ar ajuta să-şi reamintească :
1. Lipsa voinţei politice de a lupta împotriva corupţiei, dovedită de o mare parte a clasei politice, atât din rândul puterii executive, cât şi din al celei legislative, este vizibilă, şi nu doar în ţară. Legislaţia anticorupţie, întocmită şi promulgată cu portiţe de interpretare. Atitudinea parlamentarilor vizavi de ridicarea imunităţii lor şi a miniştrilor pentru a fi cercetaţi în cauze ce vizează acte de corupţie, dar şi vizavi de Legea A.N.I., e cunoscută. De altfel, eliminarea imunităţii foştilor miniştri cu privire la urmărirea penală, cerută de U.E. încă din 2004, este una dintre cele şase condiţionalităţi anticorupţie impuse României, rămase neîndeplinite.
2. La mai bine de trei ani de la instituirea Mecanismului de Cooperare şi Verificare, în Rapoartele privind progresele pe linie de justiţie realizate de ţara noastră, României i se atrag