Istoricii si sociologii nu fac o pasiune din a defini identitatea romaneasca, iar, in lipsa unor formulari stiintifice, spatiul public naste monstri: ne-am umplut iarasi de mamaliga bleaga, hotie, prostie etc.

Or identitatea colectiva se bazeaza pe convingerea indivizilor ca au caracteristici fundamentale comune si ca apartin unei comunitati geografice, lingvistice, culturale.

In Constitutie, ideea apare la art. 6, reglementand "dezvoltarea si exprimarea identitatii" minoritatilor nationale si a romanilor din strainatate. Astfel, legiuitorul se refera doar la exceptii, lasand pe dinafara 20 de milioane de majoritari.

Confuziile identitare s-au accentuat dupa integrarea in UE si incercarea de rebranding national, prin selectarea anuala a unor personalitati reprezentative. Amestecand merele cu perele, pe soclul identitar au urcat fotbalisti, bisnisari si cantareti, langa Eminescu, Stefan cel Mare si Carol I.

Consecintele acestei stari de fapt sunt tot mai frustrante. Necunoasterea, nerespectarea, neasumarea particularitatilor identitare au determinat slabirea fortei, a coeziunii, a eficientei statului, a partidelor, aliantelor, a organizatiilor profesionale si social-culturale.

Individul, lipsit de constienta identitatii, isi pierde pofta de a se integra intr-o comunitate locala sau nationala. Fenomenul tulbura natiunea noastra tot mai razletita, mai faramitata. Este si efectul pervers al societatii de consum, al globalizarii. Nimeni nu ne-a pregatit sa le facem fata.

Dorinta de integrare in structurile europene a constituit, in realitate, semnul cautarii febrile a unei alte identitati, poate mai onorabile, iar amanarea sine die a admiterii in spatiul Schengen e consecinta directa.

Prinsa in batalii politice pe te miri ce, nici intelighentia nu reuseste sa-si pastreze identitatea, primu