Toată lumea îşi permite să cumpere astăzi îngheţată cu kilul. Însă îi vei simţi cu adevărat savoarea abia după ce guşti un gelato, chit că te costă de-ţi sar ochii din cap.
Cam aşa stau lucrurile şi cu Alfa Mi.To. În loc să dai banii pe un hatch familial obişnuit, îi poţi da pe un coupé care să-ţi ofere zilnic senzaţii de gelato sau de ciocolată belgiană. Este cel mai accesibil Alfa, însă chiar şi aşa, nu orice muritor de rând şi-l permite, şi asta pentru că în aceiaşi bani ar putea lua totuşi o maşină care să ajungă la toată familia. Tocmai de aceea aşteptările sunt mari, pentru că dacă ADN-ul Alfa n-ar ţipa din toate fibrele maşinii, atunci am avea de-a face doar cu un Fiat la suprapreţ. Aşadar?
DNA: Dement, nebunesc, ameţitor
Alfa Mi.To este singurul coupé de volum de pe piaţă dotat cu o transmisie manuală care beneficiază de un selector de comportament, numit de italieni DNA. N-are a face cu Departamentul Anticorupţie, ci cu gena aceea de Alfa Romeo de care vorbeam. Laşi maşina în N, motorul de 155 CP se comportă civilizat, puntea din faţă nu rupe aderenţa când te înfigi în pedală, iar acceleraţiile sunt line şi susţinute. O muţi în A (All-Weather), iar în viraje vei simţi cum sistemele electronice ale maşinii intervin mai rapid pentru a-ţi domoli orice derapaj. Acceleraţiile sunt mai moi, răspunsul maşinii este mai lent, mai sedat.
Dar cum o muţi în D... Răspunsul pedalelor, direcţia şi suspensiile, precum şi sistemele de control al tracţiunii şi al traiectoriei intră într-un fel de transă colectivă. Acest mod ar putea foarte bine să se numească LSD, ar fi mai aproape de realitate. Cele 8 secunde necesare pentru un sprint 0-100 km/h spun doar o parte din poveste; modul dement în care se comportă în viraje şi felul în care se comportă pe şosea completează imaginea unei maşini gândite doar cu şoferul în minte.
Interior sport, dar cu s