Dumitru Dragomir le-a transmis urările sale oamenilor din fotbal prin intermediul ziarului „Adevărul“. Mitică de la Ligă a intrat în spiritul sărbătorilor. Înainte de a tăia porcul, „Oracolul din Bălceşti“ şi-a făcut timp pentru a „colinda“ personajele din fotbalul autohton.
Două zile înainte de Crăciun. La sediul Ligii Profesioniste de Fotbal e linişte. Doar la parter, pentru că de la primul etaj, acolo unde are biroul şeful cluburilor din Liga 1, e agitaţie. „Haideţi repede să vorbim, că am treabă, mă duc să tai porcu'", ne întâmpină Dumitru Dragomir, în timp ce ne pofteşte înăuntru. „La poze nu stau că nu sunt îmbrăcat cum trebuie, vedeţi, da? Eu, dacă nu sunt la patru ace, nu fac poze. Sunt pedant, îmi place să arăt bine, nu pot să apar aşa, oricum! V-am zis, mă duc să omor porcu', sunt îmbrăcat mai lejer", explică „Corleone" şi se aşază la birou într-o poziţie lejeră. „Deci, ce vreţi de la mine?", întreabă el. „O urare pentru oamenii din fotbal". „Hai că la astea mă pricep", zice Dragomir.
Gigi Becali (patron Steaua) - La Gigi aş avea o listă de urări lungă de tot. Dar îi doresc să găsească un investitor străin care să-i cumpere toate fabricile neproductive, să dea vreo două - trei "tunuri" de jucători cum a fost cel cu Gardoş, evlavie şi mai puţin noroc la table.
Mihai Stoica (manager Steaua) - Patron cu bani mai puţini şi jucători mai buni. Extrafotbal aş vrea ca MM-ul să devină la anul proprietar a două, trei cluburi d-astea gen Bamboo şi să aibe un ginere pricopsit şi isteţ (râde). Hai că sunt bun!
Marius Lăcătuş (antrenor Steaua) - Două cuvinte mari am pentru Marius: răbdare, îndurare!
Adrian Porumboiu (patron FC Vaslui) - Cel mai mult îmi doresc pentru el să aibe parte de ploaie în lunile mai şi iunie. Dacă ai ploaie în mai, ai şi mult mălai (râde). Se „prinde" Porumboiu de gluma asta, că e vulpe bătr