O singură zi, tranzacţii de circa 2 miliarde de euro. Joia aceasta este ziua din an în care se efectuează cele mai multe plăţi cu ajutorul cardului, peste 38 de milioane, spun reprezentanţii Visa Europe. Astfel, în fiecare minut cetăţenii statelor europene vor cheltui aproximativ 1,3 milioane de euro.
În 2008 şi 2009, cea mai aglomerată zi de cumpărături din an a fost 23 decembrie şi dat fiind că, în plus, anul acesta ziua de Crăciun este sâmbătă, Visa Europe estimează că joi, 23 decembrie, va fi cea mai aglomerată zi de cumpărături din anul 2010. "Ne aşteptăm ca vânzările marilor magazine să înregistreze o creştere solidă a gradului de utilizare a cardurilor Visa, cu aproximativ 20% faţă de anul trecut", a declarat directorul comercial al Visa Europe, Steve Perry.
Recomandări pentru plătitorii cu cardul
În România sunt active peste 11,1 milioane de carduri, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Din total, aproape 2,2 milioane de carduri valide sunt cu funcţie de credit, diferenţa până la total fiind acoperită de cardurile de debit. Iar apetitul pentru cumpărături al românilor pare să urmeze trendul european. De aceea, este bine să ţineţi cont de câteva sfaturi utile pentru această perioadă. Este mai ieftin să scoţi bani de la bancomatele propriei bănci prin intermediul cardului de debit.
La BRD spre exemplu, comisionul de retragere în lei este de 0,1%-0,2% (minimum 0,2 lei) la un ATM din România, faţă de 0,5% plus 2,5 lei (1% plus 3,5 lei) dacă alegeţi să retrageţi bani de la ATM-ul altei instituţii de credit. În plus, băncile recomandă folosirea cardului pentru plăţile la comercianţi, pentru că nu se percepe niciun comision. Cei care iau banii de pe cardul de credit trebuie să ştie că nu vor plăti nicio dobândă pentru banii împrumutaţi dacă îi pun înapoi până la terminarea perioadei de graţie, care este de cel