Incep fara o introducere prea larga si imi exprim opinia legata de aplicarea acestei etichete extrem de frecvent. O preiau si eu pentru ca admit fara ezitare ca gresesc. Si nu cred ca este atat de greu sa accepte fiecare ca sunt momente in care involuntar sau chiar voit greseste. Devii un om imperfect? Poate pentru unii da, poate ca pentru unii ajungi chiar greu de suportat si primesti critici repetate. Pozitive sau nu:). Oricum daca poti da la o parte orgoliul si ignoranta este posibil sa vezi unde zace imperfectiunea in tine. Sau poti descoperi ca esti atat de liniar sau oscilant, dar moderat si nu depasesti niciodata “barierele” si “limitele”.

Nu am ales intamplator tema legata de imperfectiune. Este ceea ce inchide si termina relatii, actiuni, decizii si fapte ale multora dintre noi. Si uneori din acest motiv renuntam. La tot sau la ceea ce credem ca a generat incurcatura. Nu sunt un om cu principii si cu reguli prestabilite, dar nu cred ca sunt singurul care este asa sau cel putin care gandeste in acest mod sa ii spunem “anarhic”. Si din acest motiv nu ma opresc atunci cand dau de primul obstacol si de prima nepotrivire. Viata inteapa. Am simitit asta. Dar cu fiecare om, grup de oameni cu care vorbesc le spun ca durerea fizica sau morala nu este reala. Si incerc sa ii conving sa nu renunte, ci macar sa ceara ajutor. Sa depaseasca momentul in care nu vrea sa recunoasca ca nu mai stie (nu mai stie drumul, nu mai stie de ce a facut ceea ce a facut pana in acel moment, nu mai stie de cand este blocat in propria-i decizie).

Ma uit la femei si la modul lor de a reactiona si este evidenta determinarea cu care ignora imperfectiunea si pot sa isi creeze un spatiu in jurul propriei persoane. Nu este o aptitudine exclusivista a femeilor, iar noi barbatii gandesc ca trebuie sa intelegem acest lucru. Spun asta pentru ca devenim uneori stanjeniti, evazivi si de