"Adevar zic tie ca sufletul omenesc nu cunoaste alta grija mai chinuitoare decat aceea de a gasi cui sa-i incredinteze mai degraba harul libertatii cu care aceasta nefericita faptura se naste pe lume. Numai aceluia, insa, care va izbuti sa-i impace constiinta ii va fi dat sa puna stapanire si pe libertatea lui.
Emblema ce ti s-a oferit odata cu painea avea toti sortii de izbanda; da-i paine, si omul ti se va supune fara gres, e cea mai sigura chezasie; dar daca in acelasi timp cineva - nu Tu, altcineva - s-ar intampla sa-i prinda in mreaja constiinta - oh, atunci, sa stii, e-n stare sa se lipseasca pana si de painea cu care il imbi si sa-l urmeze pe acela care fi izbutit sa-i subjuge cugetul. Taina existentei umane nu consta in a trai, ci in a sti pentru ce traiesti. Fara o notiune precisa a rostului sau pe lume, in vecii vecilor omul n-ar accepta sa traiasca...."
Fragmentul - din Discursul Marelui Inchizitor, - face parte din capodopera lui F.M. Dostoievski, romanul "Fratii Karamazov". In dialogul imaginar de mai sus, personajul inchipuit de autor isi exprima revolta in fata lui Isus in legatura cu rostul omului pe pamant. Libertatea pentru care suntem in stare sa ne dam si viata, atunci cand nu o avem, cel mai mare vis al omenirii din toate timpurile, paleste in fata sigurantei zilei de maine si a painii necesare.
Libertatea, idealul omului din toate timpurile, devine o povara atunci cand o ai si ea nu iti aduce de mancare, cand posesia ei nu te face satul. Dincolo insa si de libertate si de painea si de siguranta zilei de maine, omul vrea sa stie pentru ce traieste. Gandul ca are un rost in lume il va face sa indure orice, sa renunte la toate si sa il urmeze pe cel care ii va garanta ca viata sa se afla in slujba unui scop. In lipsa unui sens al vietii, pe care sa spere mereu ca il va putea atinge candva, omul va prefera mai deg