"Dacă nu acţionam să începem acum restructurarea, pierdeam momentul. Îl scăpam". Cam aşa au sunat vorbele unuia din cei mai înalţi funcţionari ai statului român, în mijlocul câtorva invitaţi la sărbătorirea Zilei Europei, la puţin timp după anunţarea tăierilor de salarii şi de pensii din vara acestui an.

Nu se mai putea. Aparatul nu mai avea benzină să funcţioneze. Salarii în creştere cu 30% pe an timp de cinci ani, dar şi plus 30% la numărul de funcţionari publici în aceeaşi perioadă - evoluţie asupra căreia Ziarul Financiar avertizase încă din vara anului 2005, primul an de guvernare al alianţei PNL-PD-L - nu mai puteau fi susţinute.

Momentul anului 2010 - tăierea salariilor din administraţie - a fost un şoc comparabil cu închiderea companiilor de stat şi băncilor pe pierdere în anii '97-'98. Poate deveni un moment zero în reforma administraţiei publice.

Sigur, se poate pune problema de ce s-a mers pe o prognoză bugetară pe creştere în 2010 - care a permis un anumit nivel al cheltuielilor, nesustenabil, deşi toate datele arătau că nu are de unde să-şi revină economia - astfel încât a fost nevoie de aplicarea unei măsuri-şoc.

Retrospectiv, fostul ministru de finanţe Sebastian Vlădescu recunoaşte acum că bugetul pe 2010 a fost construit în mod conştient pe date nerealiste, de creştere, pentru că aşa ar fi vrut premierul. Premierul îl acuză că nu a restructurat la timp ministerul.

Nu se poate şti ce discuţii au fost acolo, se văd doar rezultatele. Important este însă ca determinarea din iunie 2010 să nu se oprească. Cea mai bună pârghie din acest punct de vedere este transparenţa. Pentru că abia o decizie ulterioară, care nu a apărut în niciun Monitor Oficial, dar a provocat valuri la fel de mari ca tăierea salariilor - şi anume publicarea salariilor bugetarilor pe site-urile instituţiilor - a arătat cât de lung este drumul restructurării