Saloane friguroase, în care mai vezi şi câte un gândac. Bolnavi de tuberculoză şi pacienţi cu lovituri la cap, aşezaţi în paturi alăturate. Asta întâlneşti în spitalele din Constanţa. Altfel spus, sunt create toate condiţiile pentru ca pacienţii să plece acasă mai bolnavi decât atunci când s-au internat.
Curăţenia nu este punctul forte al unităţilor spitaliceşti din judeţul Constanţa. În toate spitalele mobilierul este învechit, la fel şi aparatura medicală; sunt puţine secţiile unde pereţii şi podelele au fost acoperite cu material antibacterian. Şi chiar dacă ar fi o curăţenie exemplară, totul ar fi ultra-modern, iar personalul medical ar aplica întocmai măsurile antiseptice, spitalele tot nu ar reprezenta cel mai sigur loc pentru siguranţa stării de sănătate. Aici este cel mai mare aflux de tulpini de germeni, căci fiecare bolnav în parte poartă în piele, haine, tub digestiv etc microorganisme patogene, care se pot transmite cu uşurinţă de la o persoană la alta.
Tocmai de aceeea, legislaţia impune urmărirea strictă a infecţiilor intraspitaliceşti (sau nosocomiale, cum mai sunt cunoscute), ca un indice al gradului de curăţenie şi modului cum sunt respectate măsurile antiseptice. Potrivit dr. Mihaela Dinisov, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa, toate cazurile în care au fost depistaţi pacienţi care au contractat infecţii în spital trebuie raportate. „Medicul curant este cel care semnalează cazul, iar la nivelul fiecărui spital este o secţie de prevenire şi control a infecţiilor nosocomiale, care trebuie să ia măsuri. Apoi aceste cazuri sunt raportate către direcţie", a arătat medicul. Aşa ar trebui să se întâmple. În realitate însă sunt foarte puţini medici care raportează că pacienţii pe care îi îngrijesc s-au îmbolnăvit de o infecţie intraspitalicească, iar statistica centralizată la nivelul DSP o demonstrează. @N_P