Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trecere de pietoni din Londra, monument de artă

Publicat in Romania Libera, joi 23 decembrie 2010 ·

O trecere de pietoni din Londra, imortalizată de trupa Beatles pe coperta legendarului lor album 'Abbey Road', a fost inclusă în patrimoniu de către autorităţile britanice, a anunţat guvernul britanic potrivit Agerpres.

Această trecere protejată 'continuă să atragă după patru decenii mii de turişti în fiecare an, care încearcă să imite atitudinea grupului de pe coperta (albumului) Abbey Road', a apreciat secretarul de stat britanic pentru patrimoniu, John Penrose.

Trecerea de pietoni din nordul Londrei reprezintă o dovadă a faimei internaţionale a formaţiei, a adăugat el.

Pe coperta albumului din 1969, Paul McCartney, John Lennon, George Harrison şi Ringor Starr traversează în sir indian o trecere de pietoni de pe Abbey Road, situată la doi paşi de studiourile unde şi-au înregistrat albumul cu acelaşi nume.

Paul McCartney a salutat această ştire. "Este un an super pentru mine, un an incredibil pentru Beatles şi să aflu că trecerea de pietoni Abbey Road va fi conservată reprezintă cireaşa de pe tort", a afirmat artistul.

Din noiembrie, albumele Beatles sunt propuse pe site-ul iTunes al Apple, în urma unor lungi negocieri între Apple Corps, compania multimedia fondată de Beatles în 1968, şi EMI, casa lor de discuri. 'Abbey Road' este cel mai vândut album al Beatles pe iTunes în SUA de la începutul grupului pe acest site.

Studiourile Abbey Road din apropierea trecerii de pietoni au fost incluse în patrimnoiu în luna februarie.

O trecere de pietoni din Londra, imortalizată de trupa Beatles pe coperta legendarului lor album 'Abbey Road', a fost inclusă în patrimoniu de către autorităţile britanice, a anunţat guvernul britanic potrivit Agerpres.

Această trecere protejată 'continuă să atragă după patru decenii mii de turişti în fiecare an, care încearcă să imite atitudinea grupului de pe coperta (albumului) Abbey Road', a aprecia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 52 minute
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 24 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

FOTO Un tânăr de 19 ani a murit după un accident între o mașină și un tren

Botosani News acum 27 minute
O coliziune a avut loc între un tren și un autoturism, luni seară, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza orașului Liteni. Mașina a fost prinsă sub locomotivă și o singură persoană în interior, a rămas încarcerată. Au intervenit pompierii

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum 54 minute
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nicolae Ciucă îi felicită pe tricolori: Suntem mândri de voi şi mândri să fim români

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă i-a felicitat pe tricolori, luni seara, pentru victoria obţinută împotriva Ucrainei la Campionatul European de Fotbal, care are loc în Germania. „Felicitări, băieţi! Ne-aţi umplut inimile de bucurie! Suntem mândr

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°