Născut în Bucureşti, în 1962, Răzvan Voiculescu este unul dintre puţinii fotografi profesionişti români care şi-a îndreptat atenţia aproape exclusiv asupra satului românesc. A urmat şcoala şi liceul german din Bucureşti, apoi a studiat fotografie şi design la Institutul de Arte Plastice din Copenhaga, reîntorcîndu-se în ţară în 1994. Printre albumele sale, pe care obişnuieşte să le însoţească cu scurte proiecţii video, se numără: Captive dreams (Q-T-RAZ, 1998), Destine cu o destinaţie (RTC Holding, 2005), Iaşi, de vorbă cu timpul (Q-T-RAZ, 2007),Dobrogea – Portiţa (Q-T-RAZ, 2008). Ultimul său album, apărut anul acesta la Editura Q-T-RAZ, este Ţara Lăpuşului. Destineîncrustate. Cum s-a născut pasiunea pentru fotografie? Cînd v-aţi dat seama că este mai mult decît un simplu hobby? Nu ţin minte să fi zis într-o zi „eu asta trebuie să fac“. Nu fac parte dintre cei care iau hotărîri bruşte şi irevocabile. În continuare, mă consider un diletant în fotografie, cu cît cred că învăţ mai mult, cu atît îmi dau seama că ştiu mai puţin, chiar dacă am studii de specialitate, o activitate destul de susţinută şi consider eu, cu destul de puţine compromisuri. Întotdeauna am vrut să editez volume care sînt făcute strict după crezul meu, şi nu după ceea ce se vinde. Dar cînd o să ajung la pensie, o să zic: „e clar, nu ştiu nimic“. Trăim într-o lume suprasaturată de imagini. Cum vedeţi rolul fotografiei în acest context? Rolul ei încă există. Însă abundă şi, în continuare, o să abunde imaginea „average“, comercială, care se înghite uşor, stîrneşte repede şi care nu are un alt mesaj decît de tip „dero“: de ce să cumpărăm un brand, şi nu un altul. Din fericire pentru mine, consider că m-am plasat pe o direcţie în care targetul este destul de mic, şi aşa vreau să şi rămînă, nu e nevoie ca albumele mele să fie vîndute la multă lume. Jean Baudrillard spunea că acest exces de imagini