Ultimele zile au fost pentru godacii din gospodăriile ialomiţene unele de coşmar, marcate de tradiţiile şi obiceiurile de Ignat. Linişte au avut doar mistreţii exotici crescuţi de Bogdan Stupinean (48 de ani), la Ciochina, o localitate aflată la aproximativ 40 de kilometri de Slobozia.
Bogdan Stupinean (48 de ani) s-a întors în ţară la sfârşitul lui 2008, după aproximativ 15 ani petrecuţi prin deşerturile africane. S-a întors cu dorinţa de a îşi amenaja în Ciochina natală o fermă exotică, aşa cum a întâlnit doar în Africa. „Am venit pornit să cresc struţi şi porci mistreţi. Clima noastră din Bărăgan este prielnică struţilor sau altor genuri de animale obişnuite cu deşerturile africane“, spune Bogdan Stupinean.
A ales Africa
Dornic să descopere o altă lume decât cea cu care era obişnuit şi de care se săturase până peste cap, Bogdan a plecat pe continentul african în 1993. „Noi deja eram o ţară democrată, am văzut cam ce schimbări se produceau pe aici şi am zis să încerc şi altceva“, rememorează Bogdan Stupinean momentul plecării. Odată ajuns pe continentul negru, Bogdan Stupinean şi-a încercat norocul ca ghid turistic, însă a fost nevoit să renunţe la scurt timp, iar asta întrucât, spune el, românii erau mult prea săraci în acele vremuri pentru a îşi permite excursii în Africa. „Românii noştri abia învăţau ce este ăla capitalism şi doar ce descoperiseră Turcia“, spune Bogdan.
Vânător de elită
Forţat de împrejurări să se reorienteze, în 1996 pleacă din Africa de Sud şi se stabileşte în Namibia. Aici, a devenit ghid de vânătoare. „În 1996, România avea deja primii milionari, care îşi permiteau să vină la vânat în Africa“, povesteşte Bogdan. În cei 15 ani petrecuţi printre străini, Bogdan s-a specializat în vânătoare şi a început să tragă cot la cot cu adevăraţii maeştri. În Namibia, dar şi în împrejurimi, nu a rămas milimetru de pământ