Să ai prilejul de a participa, pe parcursul unui singur an, la cinci premiere ale unui teatru de balet din România anului 2010, este, în egală măsură, cu totul neaşteptat şi încântă tor.

Teatrul de Balet Sibiu a oferit această şansă iubitorilor dansului. Şi asta nu pentru că la Sibiu totul merge ca pe roate, ci datorită faptului că directorul companiei sibiene, Ovidiu Dragoman, nu este dispus să se lase strivit sub vremi, ci face tot posibilul să depăşească toate dificultăţile, încă destul de mari, cum ar fi lipsa unui sediu destinat acestui teatru. În plus, în această toamnă compania a trecut şi printr-o reaşezare, dar a reînviat ca pasărea Phoenix, scoţând la lumina rampei o nouă premieră, Giselle. Ea a fost pusă în scenă de Pavel Rotaru şi primită cu un entuziasm impresionant de publicul Sibiului. Două seri la rând, sala mare a Casei de Cultură a făcut cu greu faţă cererilor publicului sibian. Să formezi un public pentru arta dansului este un lucru la fel de important ca acela de a forma o companie şi a o pune în valoare. Drept este că Sibiul are şi un muzeu, precum Brukenthal-ul (acum câteva dintre capodoperele sale erau plecate la Gdansk, iar de acolo era venită o expoziţie de artă flamandă), cât şi o Filarmonică şi un Teatru de mare valoare, deci şi un public cultivat. Dar în ceea ce priveşte dansul, el s-a format de abia în ultimii doi, trei ani. De aceea fiecare pas făcut în direcţia cuceririi acestui public este deosebit de important. Şi recenta premieră a constituit unul dintre aceşti paşi.

Premiera baletului Giselle de la Sibiu ne-a invitat să ne gândim la tot felul de lucruri. În primul rând, legate de Pavel Rotaru, cel care a repus-o acum în scenă, un artist puţin, sau deloc, cunoscut de generaţiile tinere, pentru că a fost mult timp plecat din ţară. Întorcându-mă în timp, am posibilitatea să readuc la lumină ceea ce consemna