Episodul 1. Vara lui 2001, centrul Constanţei. Îmi găsesc maşina deschisă, radiocasetofonul furat. Depun plângere la poliţie. Un agent gras şi obosit mă priveşte cu neîncredere din spatele biroului. Îmi răspunde în doi peri şi îmi ia hârtia cu silă. Nu îmi dă niciun număr de înregistrare. După două luni, bat din nou la uşa sa. "Nu am găsit pe nimeni, vă anunţăm noi când apare ceva", îmi răspunde cineva tăios din spatele biroului, după ce m-a privit fugar peste ochelari. Au trecut zece ani, aştept şi acum. (Bănuiala mea e că cererea nici nu a fost înregistrată. În alte cazuri, poliţiştii invitau păgubiţii la secţie, să-şi aleagă câte un obiect pe care îl mai pescuiau de la alţi hoţi, numai ca să nu le apară în dosar prea multe dosare cu AN - autor necunoscut).

Episodul 2. Începutul lui 2006. Tot Constanţa. Maşina soţiei este spartă. Nu se fură nimic, înăuntru era numai o geantă cu manuale şcolare. Sunăm la poliţie, iar un agent apare spărgând seminţe după o oră şi jumătate. Aveam nevoie numai de o constatare pentru CASCO. Ne sfătuieşte să nu atingem maşina, căci vom altera amprentele, pentru că vor veni specialişti pentru prelevarea probelor. Aceştia întârzie, aşa că agentul scuipător de coji de seminţe ne cere să punem maşina în garaj (să nu se altereze probele). Nu ştiu cum pot să fac asta fără să o ating şi îmi exprim cu voce tare nesiguranţa. Soţia dă o declaraţie, după dictare (trebuie să aibă o anumită formă, a explicat superior subofiţerul, de parcă ar fi deţinut taina absolută a scriiturii de tip poliţienesc). După câteva săptâmâni, suntem chemaţi la secţie. Pe interiorul uşii s-au găsit două urme textile şi exista suspiciunea că am lovit pe cineva, spuneau poliştii, citând procurorii. Maşina pe exterior părea neatinsă. Era un Matiz, portiera fusese trasă forţat de sus. Aşa se sparg Matizurile. Nu trebuie să ştii lama lui Occam ca să-ţi dai seama că