Ajunul Crăciunului este pentru mulți un motiv de bucurie, liniște dar și o întoarcere spre tradiții și obiceiuri. Bănățeni își păstrează vechile obiceiuri și astăzi. În fiecare an la ușa acestora bat bucuroși copii și feciorii care aduc binecuvântare în casele oamenilor.
Colindatul este una dintre cele mai importante manifestărin din preajma Crăciunului.Conform tradiției bănățene cel care primește colindul este binecuvântat și va avea numai noroc în anul care vine.
Colindătorii sunt parte din tradiția care a fost păstrată și astăzi de bănățeni. Aceștia sunt un simbol al spiritelor strămoșilor care vizitează casa, sau spiritul naturii: capra, ursul sau cerbul.
Dacă pe vremuri cei mici se îmbrăcau în costume tradiționale populare și ieșeau în ceată la colindat astăzi tinerii bat la ușile apartamentelor și aduc bucurie în sufletele celor care îi primesc în casă. Colindătorii sunt niște personaje care joacă un rol important. La sate copii care merg cu colinda sunt denumiți “pițarii”.
Datini din Banat
Prima zi de Crăciun, aduce la casele oamenilor colindătorii care merg cu „Steaua”, amintind de astrul pe care l-au urmat Cei Trei Magi pentru a ajunge la locul unde s-a născut Pruncul Iisus.
Un alt obicei este cel al „Viflaimului” sau „Irozii”, reprezentând o scenetă prin care copiii refac, în casa sau în curtea gazdei, povestea naşterii lui Isus.
Tot în tradiția bănățeană există și obiceiul ca sub fața de masă pe care se vor așeza bucatele să se pună fire de fân și semințe de grâu sau porunb care se dau apoi la animale pentru a avea casa liniște și băgăție.