Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Familie de împrumut pentru Crăciun

Publicat in Romania Libera, vineri 24 decembrie 2010 ·

O parte din constănţeni adoptă, pentru o zi, un copil din centrele de plasament. Şi părinţii naturali care i-au abandonat încearcă să-i aducă, pentru câteva ore, acasă.

Pentru zeci de copii din centrele de plasament constănţene, Crăciunul acesta aduce o mică bucurie: îşi vor petrece sărbătorile în mijlocul unei familii adevărate. Începând de astăzi şi până pe 27 decembrie, copiii centrelor „Delfinul", „Micul Rotterdam" şi „Antonio" vor părăsi dormitoarele în care locuiesc pe tot parcursul anului pentru câteva zile într-o casă normală. „Doar 16 copii rămân la noi de Crăciun", a precizat Ana Grecu, şefa centrului „Delfinul".

Acest lucru este posibil prin intermediul campaniei „Oferă familia ta unui copil fără familie", care nu i-a lăsat indiferenţi pe constănţeni nici anul acesta. Foarte mulţi dintre ei au mers la Direcţia pentru Protecţia Copilului ca să afle ce trebuie să facă pentru a putea fi gazdele unor micuţi din centrele de plasament de Crăciun.

Ana Grecu spune că, şi anul trecut, copiii au plecat cu plăcere în familiile adoptive. Au fost impresionaţi de modul în care au fost primiţi şi de căldura noilor lor familii. Există familii care adoptă chiar mai mulţi copii, câte unul pentru fiecare zi. Cele mai dramatice cazuri sunt cele ale copiilor care sunt părăsiţi de părinţi în aceste centre de plasament. În centrul „Delfinul" există şase fraţi, cel mai mic dintre ei având 3 ani. Pentru că nu au bani să-i ¬crească, părinţii îi abandonează în aceste spaţii. De sărbători sau mai rar, unii dintre ei îi aduc înapoi acasă, pentru o zi sau două.

Acte necesare

Pentru cei care vor să le facă o surpriză pe viitor acestor copii, este nevoie de completarea unei cereri şi de o adeverinţă de la ¬medicul de familie. De asemenea, solicitanţii trebuie să prezinte o recomandare de la locul de muncă, una din partea unui vecin, copii d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum 21 minute
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Ciolacu le-a transmis felicitări lui von der Leyen, Kallas şi Costa: Guvernul României este gata să lucreze constructiv cu dumneavoastră în interesul cetăţenilor noştri

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le-a transmis preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, viitorului şef al afacerilor externe ale UE, Kaja Kallas, şi viitorului preşedinte al Consiliului European Antonio Costa că Guvernul României este pregătit

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Prognoza meteo pe următoarele 4 săptămâni: Mai cald decât de obicei în România, mai ales în sud

Mediafax acum o ora
Următoarele 4 săptămâni se anunţă mai calde decât de obicei în România, potrivit prognozei meteo pentru următoarea lună. În perioada 1-29 iulie, temperaturile vor fi peste mediile normale în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor vestice

FOTO Văcuță salvată de pompierii botoșăneni dintr-o groapă de aproape doi metri

Botosani News acum o ora
Rămasă captivă într-un cămin de apă din beton, o bovină a fost salvată de pompierii botoșăneni. Animalul a căzut în groapa adâncă de aproximativ doi metri, iar localnicii au încercat să îl ajute pe proprietar să o scoată din captivitate. Eforturile

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum 33 minute
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Programul optimilor EURO 2024. Când e meciul România – Olanda

Gandul acum 59 minute
Echipele care vor juca în optimi la Campionatul European sunt Spania, Georgia, Germania, Danemarca, Portugalia, Slovenia, Franța, Belgia, România, Olanda, Austria, Turcia, Anglia, Slovacia, Elveția și Italia. România – Olanda se joacă la data de 2 i

YouTube vrea să obţină drepturi de folosire a muzicii pentru antrenarea AI-ului

News.ro acum 2 ore
Cea mai mare platformă de video online YouTube poartă discuţii cu mai multe case de discuri în vederea obţinerii acordului acestora pentru folosirea melodiilor ca mediu de antrenare a inteligenţei artificiale. YouTube vrea să folosească muzica deţin

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum o ora
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

27°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°