Sanda Weigl s-a născut la Bucureşti, unde a locuit pînă la 13 ani, cînd familia a decis să emigreze în Berlinul de Est. Şi-a petrecut adolscenţa sub influenţa pozitivă a mătuşii, văduva lui Bertolt Brecht, Helene Weigel. A făcut parte dintr-o trupă rock est-germană, unul dintre cîntecele acesteia devenind numărul unu în topurile vremii. În 1968, după ce a împărţit manifeste împotriva invadării Cehoslovaciei de către sovietici, a fost arestată şi a avut de petrecut 3 luni în închisoare, după care o lungă perioadă i s-a interzis să mai apară pe scenă sau să înregistreze discuri. Sanda Weigl a colaborat cu regizori faimoşi, precum Robert Wilson sau Luc Bondy, lucrînd în teatrul Schiller din Berlinul de Vest. Emigrată în 1992 la New York, a adaptat melodiile Mariei Tănase pentru ritmurile specifice jazzului. Succesul muzicii sale în cluburile newyorkeze i-a adus numeroase cronici pozitive în presa germană şi în cea americană. În prezent, Sanda Weigl este acompaniată de instrumentişti japonezi, împreună cu care cîntă în turnee în Statele Unite şi Germania. Ai copilărit în Bucureşti şi acolo ai ascultat-o pentru prima oară pe Maria Tănase. De la ultimul tău concert din Bucureşti, de la Teatrul Odeon, au trecut deja 3 ani. Trei? Nu patru? Da, e mult... Cîţi ani aveai cînd ai ascultat-o prima dată pe Maria Tănase? Aveam şase ani şi mama mi-a spus că restaurantul ăsta se numea Mon Jardin. Parcă o văd şi astăzi. Nu o să uit niciodată. Nu ştiu dacă fiecărui copil de şase ani îi rămîne atît de clar în amintire aşa ceva. M-a atras în primul rînd felul cum arăta, era atît de frumoasă şi, îţi dai seama, pentru un copil un om de patruzeci de ani poate părea în vîrstă, dar mie nu mi-a lăsat impresia asta deloc. Care a fost piesa care te-a impresionat atunci cel mai mult? Lume, lume... Să ne întoarcem la Bucureşti. Cînd familia ta a decis să părăsească România, tu aveai 13 ani