Adunarea generală a Clubului Român de Presă, întrunită vineri, a ales noua conducere a asociaţiei, respectiv preşedintele şi Consiliul de Onoare. Dna Indira Crasnea, redactor-şef adjunct al agenţiei de presă Mediafax, a fost realeasă preşedinte al Clubului, pentru un mandat de doi ani. În noul Consiliu de Onoare sunt prezente următoarele companii: Adevărul (prin Peter Imre), CD Press (prin Constantin Diaconescu), Dogan Media International (prin Haluk Kurcer), Europa Development International (prin Valentin Nicolau), Manpres Distribution (prin Mihai Manea), Mediafax (prin Cristian Dimitriu), Publimedia International (prin Cosmina Noaghea), Pro TV SA (prin Oana Maiuga), Societatea Română de Radiodifuziune (prin Maria Ţoghină), Societatea Română de Televiziune (prin Alexandru Lăzescu), Tipotex (prin Stoica Enache), Viaţa Medicală Românească (prin dr. Mihail Mihailide). Asociaţia Patronală a Editorilor Locali (prin Marius Stoianovici) a fost aleasă, de asemenea, membru în Consiliul de Onoare. Adunarea gene Publicitate rală a Clubului Român de Presă, întrunită vineri, a ales noua conducere a asociaţiei, respectiv preşedintele şi Consiliul de Onoare. Dna Indira Crasnea, redactor-şef adjunct al agenţiei de presă Mediafax, a fost realeasă preşedinte al Clubului, pentru un mandat de doi ani. În noul Consiliu de Onoare sunt prezente următoarele companii: Adevărul (prin Peter Imre), CD Press (prin Constantin Diaconescu), Dogan Media International (prin Haluk Kurcer), Europa Development International (prin Valentin Nicolau), Manpres Distribution (prin Mihai Manea), Mediafax (prin Cristian Dimitriu), Publimedia International (prin Cosmina Noaghea), Pro TV SA (prin Oana Maiuga), Societatea Română de Radiodifuziune (prin Maria Ţoghină), Societatea Română de Televiziune (prin Alexandru Lăzescu), Tipotex (prin Stoica Enache), Viaţa Medicală Românească (prin dr. Mihail Mi