Colecţionarul de artă american Roy Neuberger, în acelaşi timp unul din principalii investitori ai secolului 20, a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 107 de ani, în apartamentul său din Manhattan, relatează Agerpres.
Magnatul pasionat de artă modernă a achiziţionat de-a lungul timpului numeroase obiecte de artă contemporană americană, cum ar fi ale pictorilor Willem de Kooning sau Jackson Pollock. Sute dintre ele le-a donat muzeelor din SUA. 'Spre deosebire de acţiuni, obiectele de artă nu le-a cumpărat niciodată pentru a le vinde. 'Le cumpăr să le am, să le admir şi să le studiez' ' - mărturisea el, potrivit comunicatului.
Neuberger, născut la 21 iulie 1903 într-o familie evreiască bogată care s-a mutat la New York din Connecticut în 1909, şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă în metropola americană, scrie Agerpres.
Rămas orfan la 12 ani, a trăit o vreme confortabil numai din banii moşteniţi, care i-au permis între altele să-şi continue studiile în Europa.
Nesatisfăcut de cursurile de jurnalism de la Universitatea New York, a renunţat după un an şi s-a angajat la departamentul de textile al lanţului de magazine Altman, unde, potrivit Reuters, şi-a dezvoltat atât pasiunea pentru pictură şi sculptură, cât şi spiritul comercial, pe care ulterior l-a folosit pentru a tranzacţiona produse financiare.
Dragostea pentru arte a tânărului Neuberger s-a aprofundat la Paris, unde a început şi o prietenie de o viaţă cu istoricul de artă Meyer Schapiro. O altă importantă sursă de inspiraţie a constituit-o însă biografia lui Vincent Van Gogh, care l-a determinat să cumpere lucrări şi să ofere sprijin unor artişti contemporani, adesea trăind în condiţii precare, asemenea pictorului olandez.
După ce a trecut, cu bine, prin criza din 1929, Neuberger s-a căsătorit - în mijlocul Marii Depresiuni, în 1932 - cu economista Marie Salant, cu care a