Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADEVĂRUL DE SEARĂ Bani făcuţi cadou bugetarilor din Primăria Oradea, pe criză

Publicat in Adevarul, luni 27 decembrie 2010 ·

Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice, refuză să facă publică suma primită de el. În 2009, el a fost „stimulat“ cu 4.200 de lei. Pentru că au atras bani la bugetul local, angajaţii municipalităţii au primit în 2010 stimulente în valoare de 1,4 milioane de lei.

Prime de vacanță, salarii de merit și stimulente de milioane la Primăria Oradea

Primăria Oradea a acordat stimulente în valoare de 1,4 milioane de lei

Angajaţii Primăriei Oradea au făcut treabă bună în anul care tocmai a trecut, dacă e să ne luăm după sumele care le-au intrat în buzunare, sub formă de stimulente.

Funcţionarii Direcţiei Economice au primit, în medie, aproape 6.000 de lei, fiecare. Directorul Eduard Florea a explicat că primesc stimulente angajaţii care atrag venituri la bugetul local. „Direcţia Economică are în subordine inspecţia fiscală şi executarea silită, structuri aducătoarea de venituri la buget”, a declarat Florea. Banii de stimulente provin din încasările suplimentare din activităţile de control, inspecţie şi executare silită.

Secretele lui Horea

Întrebat care este suma de care a beneficiat el, Florea a refuzat să răspundă. „Nu este o informaţie de interes public”, a declarat directorul economic. Cei de la Direcţia Tehnică au primit, în medie, peste 5.500 de lei, fiecare. „Nu ştiu. Sunt în concediu. Vorbiţi la biroul de presă”, a spus directorul Mircea Ghitea, când a fost întrebat de stimulente. Următorii în topul angajaţilor fericiţi sunt cei de la Instituţia Arhitectului Şef care în 2010 au primit, în medie, 4.400 de lei. Angajaţii din subordinea primarului au beneficiat de stimulente în valoare de aproape 4.000 de lei.

Pe locul cinci sunt cei de la Direcţia Juridică, cu o medie de aproximativ 3.600 de lei, pe locul şase, funcţionarii de la Direcţia Management Proiecte care au primit, în medie, peste 3.300 de lei şi pe şapte sun

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum o ora
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Cei 27 confirmă deschiderea la 25 iunie a negocierilor de aderare la UE ale R.Moldova şi Ucraina

News.ro acum 30 minute
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene confirmă vineri deschiderea - la 25 iunie - a negocierilor de aderare la UE ale Ucrainei şi Republicii Moldova, anunţă vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP. Miniştrii Finanţelor din

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ministrul Economiei: Sunt convins că nu o să treacă vara fără a avea tema de proiectare pentru drona românească

Mediafax acum o ora
„În acest moment sunt două memorandumuri semnate în două grupuri de lucru, care includ societatea Carfil SA, care este filială a ROMARM. Unul dintre ele are ca obiectiv de a vedea dacă prevederile legale din România pot fi îmbunătăţite pentru a avea

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum o ora
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

28°
vin.

20°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°