Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creşterea participaţiei OTE la Romtelecom nu ar fi o afacere rea - şeful DT pentru Europa

Publicat in Romania Libera, luni 27 decembrie 2010 ·

Creşterea participaţiei OTE la Romtelecom nu ar fi o afacere rea, însă există încă unele incertitudini în privinţa acestei afaceri, a declarat Guido Kerkhoff, şeful pentru subsidiarele din Europa ale Deutsche Telekom (DT), cel mai mare acţionar al grupului elen OTE, informează Mediafax.

Statul român a anunţat în noiembrie că vrea să vândă participaţia de 46% deţinută la Romtelecom şi a cerut OTE, acţionar majoritar cu 56%, să înainteze o ofertă. DT deţine 30% din acţiunile OTE, fiind cel mai mare acţionar, urmat de statul elen, cu 20%.

"Afacerea în sine nu este rea, dar există anumite incertitudini cauzate de concurenţa de preţ pe piaţa din România", a spus Kerkhoff, într-un interviu acordat cotidianului Financial Times Deutschland.

Grupul german se află în competiţie pe piaţa sud-est europeană cu alţi operatori telecom occidentali, ca Telekom Austria sau France Telekom. Noi achiziţii sunt posibile, grupul fiind implicat în licitaţii pentru achiziţia unor companii de stat în Serbia şi Kosovo, în timp ce în România participaţia la Romtelecom ar putea fi majorată.

"Suntem numărul unu sau avem o poziţie solidă pe doi pe pieţele pe care suntem prezenţi şi vrem să ne menţinem", a declarat oficialul DT.

OTE, care face parte din divizia europeană a DT, nu se ridică la nivelul aşteptărilor grupului telecom german. Această situaţie trebuie să se schimbe, iar DT vrea să-şi salveze investiţia în OTE prin măsuri radicale, ca reduceri de personal sau de salarii, a spus Kerkhoff.

"Pe ansamblu, cheltuielile de personal reprezintă 37% din venituri la OTE, în timp ce la DT doar 20%", a afirmat el.

DT se bazează pe pieţele telecom din Europa de Sud-Est pentru rate ridicate de creştere comparativ cu pieţele mai mature din vestul Europei, a adăugat Kerkhoff, care ocupă un post şi în Consiliul de Administraţie al grupului.

DT are aproape 200 d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 4 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 7 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

EVALUARE NAŢIONALĂ 2024 - 7.069 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examen nu s-au prezentat la prima probă, cea de Limba şi literatura română / Un elev a fost eliminat pentru tentativă de fraudă

News.ro acum 10 ore
Peste 7.000 de absolvenţi ai clasei a Vlll-a înscrişi la examenul de evaluare naţională nu s-au prezentat marţi la prima probă, cea de Limba şi literatura română, rata de participare fiind de 95,6%. Un elev a fost eliminat din examen pentru tentativ

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 9 ore
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 8 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 8 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Gigi Becali, sfat pentru Edi Iordănescu înainte de România - Slovacia: „Nu le convine nici lor”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali (66 de ani), patronul de la FCSB, a oferit un punct de vedere cu privire la modul în care România ar trebui să abordeze meciul cu Slovacia, ultimul al Grupei E de la Campionatul European din Germania. - Costel Pantilimon, fostul portar a

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 5 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 12 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°