Mesajul a fost trimis. Multumesc!

(PORTRET) Bogdan George Anca este campion la taekwondo

Publicat in Adevarul, luni 27 decembrie 2010 ·

În cei doi ani de când practică taekwondo, Bogdan George Anca şi-a construit o carieră solidă, fiind apreciat de specialiştii internaţionali în artele marţiale.

Sportivul focşănean crede că un campion adevărat trebuie căutat cu ardoare pentru că este aproape imposibil să iei medalii de aur doar din întâmplare.

„Pentru a ajunge la un nivel mare în sport, trebuie să munceşti cu îndârjire, să fii serios şi să ai caracter. Ştiu cum se lucrează la marile cluburi din afara ţării şi încerc să iau ce-i mai bun şi de la străini, chiar dacă nu avem condiţiile lor de pregătire", recunoaşte focşăneanul.

Sportivul recunoaşte că artele marţiale sunt pentru el un mod de viaţă. "De mic mi-a plăcut sportul de contact. Când eram mai mic am făcut un an de judo cu profesorul Stănică Grosu, dar mama nu m-a mai lăsat pentru că nu aveam timp de lecţii. Acum este cu totul altceva. Îmi organizez timpul altfel pentru a nu lăsa nici cartea, dar nici sportul pe locul al doilea. Ambele sunt prioritare", mai spune Bogdan.

Focşăneanul a ţinut să-i corecteze pe cei care cred că sportul de contact este o bătaie de stradă. El crede că artele marţiale sunt un sport al minţii, şi nu doar al forţei fizice.

„Taekwondo este o luptă care nu se dă între doi sportivi bine pregătiţi fizic, ci este o luptă între două voinţe. Artele marţiale sunt un sport al minţii. Mulţi privesc taekwondo ca pe o simplă luptă şi nu îşi imaginează munca şi sacrificiile necesare pentru a face performanţă", mărturiseşte Bogdan.

Două medalii de aur

Sportivul focşănean se antrenează de cel puţin patru ori pe săptămână şi visează să ajungă la marile competiţii ale lumii. „Am câştigat de curând două medalii importante, la Cupă Vrancea şi Cupa Braşov, şi sunt mândru de asta. Merg la sala de antrenament cu mare drag. Niciodată nu mi-a plăcut să mă plâng. Am strâns din dinţi atunci când lucrurile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum 6 minute
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum o ora
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Nvidia va lansa în 2026 o nouă platformă pentru cipuri AI, numită Rubin

News.ro acum o ora
Directorul general al Nvidia, Jensen Huang, a declarat duminică că platforma pentru cipuri de inteligenţă artificială (AI) de nouă generaţie a companiei se numeşte Rubin şi va fi lansată în 2026, transmite Reuters. Familia de cipuri Rubin va include

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum 2 ore
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 3 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 2 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Horoscop pentru săptămâna 03 - 09 iunie 2024! Se conturează multe dialoguri și călătorii pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 46 minute
Berbec Apar cheltuieli neașteptate în prima parte a săptămânii. Dificil de înțeles imboldurile care te fac să cumperi rapid diverse. Pe de altă parte, este posibil să primești bani, salariul, bonusuri materiale dinspre locul de muncă sau cadouri din

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°