Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Replica Pronosticul primarului din Navodari

Publicat in Ziua Constanta, luni 27 decembrie 2010 ·

Primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, este convins că greul măsurilor adoptate de guvernanți se va resimți în 2011. „Ne așteaptă un an mai dificil decât 2010. În 2011 vom resimți măsurile proaste de austeritate luate de guvernanți: disponibilizările vor duce la o scădere a încasărilor la buget, iar banii nu au fost plasați în economia reală și nici în crearea de locuri de muncă. 2011 prevăd că va fi anul falimentelor pentru multe firme private, dar și administrații locale", este de părere Nicolae Matei.

Reporter: Cum se încheie anul 2010 și cum vede 2011 primarul din Năvodari?

Nicolae Matei: În primul rând, aș vrea să subliniez următorul aspect: mediul administrativ și legislativ nu este stabil, iar 2011 mă va găsi repliindu-mă și la cadrul legislativ. Aici mă refer și la ordinea proiectelor care îmi sunt aprobate, pentru că nu toate depind doar de primar ori de Consiliul Local, depind și de Guvern ori alte instituții, respectiv de finanțări. De exemplu, anul 2010 îl închei cu bani mai puțini cu 20-25% față de 2009, lucru la care nu mă așteptam la începutul anului 2010.

Rep.: Dar, legat de proiecte, cum stau lucrurile?

N.M.: Există probabilitatea să mi se aprobe lărgirea drumului Mamaia-Năvodari. Este un drum pe patru benzi, un proiect rezultat ca urmare a imensei munci depuse de mine, de angajații Primăriei Năvodari, alături de cei ai Primăriei Constanța. Este un proiect al Zonei Metropolitane, unde Primăria Năvodari este principalul „actor". Sper ca până la sfârșitul lui ianuarie 2011 circa 250 de mii-300 de mii de euro să îi consemnez în dreptul persoanelor fizice sau juridice care au fost expropriate pentru ca acest proiect să poată demara. Banii vor veni exclusiv de la bugetul local. Drumul este prins în Planul Integrat de Dezvoltare al Ministerului Dezvoltării și Turismului. În momentul de față, ne aflăm la partea fina

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 8 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 6 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 7 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 7 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 9 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 7 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Formula 1: Trofeu conceput de inteligenţa artificială pentru Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 9 ore
Pentru prima dată în circuit, trofeul Marelui Premiu de la Montreal va fi conceput de inteligenţa artificială. Acesta va fi produs de sponsorul cursei, AWS, notează Le Figaro. Deşi nu a fost publicată încă nicio imagine, se aşteaptă ca trofeul să în

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 7 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

18°/28°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°