Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Şi ce dacă le-a violat pe suedeze?

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 28 decembrie 2010 ·

Nu mă pricep să comentez episoade tragic-spectaculoase, dar totalmente lipsite de semnificaţie publică mai generală, precum saltul în gol din balconul parlamentului al unui electrician TVR cu probleme de familie şi, se pare, nu numai. Sursa: EVZ

Strigătul său "Libertate!" pe targa cu care era scos din sala de plen arată că omul joacă într-o dramă interioară al cărei scenariu complex nu-l putem descifra, nici noi, nici pop-psihologii chemaţi să comenteze la televizor.

Nici nu cred că românilor le pasă cât negru sub unghie de situaţia tensionată din Coasta de Fildeş sau peninsula coreeană, cap de afiş în ştirile internaţionale actuale. Noua alianţă de guvernare la Chişinău se naşte cu greu şi încă nu avem veşti certe la momentul când scriu (poate azi, poate mâine). Ca atare, nu-mi rămâne decât să mă întorc la ultimul eveniment global care a fost cu adevărat prizat şi forfecat de publicul nostru: afacerea WikiLeaks.

Nu neapărat pentru că personajul central, Julian Assange, a semnat zilele trecute un contract de 1,2 milioane de euro pentru propria biografie. Asta nu face decât să confirme încă o dată principiul după care în democraţia capitalistă modernă revoluţionarii antisistem sunt iute absorbiţi în circuitul comercial, devenind involuntare reclame ambulante exact pentru ideile pe care le combat.

Multă cerneală a curs pe tema credibilităţii personale a lui Assange, un aspect prea puţin relevant pentru subiectul central, mi se pare. O fi fost sau nu sex prin surprindere cu suedeza adormită, în formularea de o eleganţă parnasiană a justiţiei scandinave? Nu ştim. A dezvăluit el vreo malefică conspiraţie a puterii, ce submina democraţia sau legea, precum în afacerea Watergate, cu care s-au făcut multe paralele? Evident, nu. Este individul un stângist uşor infantil, de genul crescut în majoritatea campusurilor occidentale, pe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România. Anunțul MAE

HotNews acum 23 minute
Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, pentru activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplo

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum 56 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat / Un şofer bulgar a fost arestat pentru 30 de zile

News.ro acum o ora
Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. ”În data de 23.05.202

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum o ora
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 56 minute
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum 57 minute
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°