Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business Report: Bank of America se pregateste de razboiul cu WikiLeaks: cumpara sute de domenii de internet; Cifre surprinzatoare despre universitatile americane; Unde au crescut cel mai mult preturile locuintelor in 2010

Publicat in HotNews, marți 28 decembrie 2010 ·

Cifre surprinzatoare despre universitatile americane. Sistemul de invatamant universitar din America este recunoscut ca fiind cel mai performant din lume. Aici se gasesc universitati precum Harvard, Stanford sau Princeton. La ora actuala exista nu mai putin de 18 milioane de studenti, inscrisi in peste 5.000 de universitati aflate pe intreg teritoriul Statelor Unite. Multe dintre aceste universitati au o taxa de scolarizare care ajunge la 30.000 sau chiar 40.000 de dolari pe an, taxa ce nu include alte cheltuieli studentesti de zi cu zi. Viata de student in America este cu 400% mai scumpa decat in urma cu 30 de ani, in timp ce valoarea asigurarilor medicale a crescut, de exemplu, cu doar 200%. Valoarea creditelor luate de studenti depaseste nivelul de 875 de miliarde de dolari, mai mult decat detine toata populatia americana pe cardurile de credit, scrie Capital.

Unde au crescut cel mai mult preturile locuintelor in 2010. Letonia conduce topul. Letonia a inregistrat cea mai mare crestere a preturilor locuintelor in trimestrul trei 2010, raportat la aceeasi perioada din 2009, la nivel global, potrivit indexului de pret al companiei imobiliare Knight Frank. Indicele de pret realizat de compania de consultanta imobiliara ia in calcul 48 de tari la nivel global. Romania nu este printre tarile analizate. Letonia a inregistrat in T3 o crestere a preturilor de 26,1%, fiind urmata de Hong Kong cu 21,3% si China (date bazate doar pe Beijing si Shanghai) cu 21,1%. O crestere medie de 20% au inregistrat si preturile locuintelor din Singapore. Australia, India si Israel au inregistrat de asemenea cresteri de peste 10%, scrie Business Cover.

Cele mai surprinzatoare plecari de CEO din 2010. 2010 a fost anul plecarilor surprinzatoare ale unor directori executivi de marca, precum seful HP sau BP, scrie The Wall Street Journal. Si de multe ori cauzele nu au fost

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 8 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 8 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 8 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 6 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 7 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 7 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 8 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

21°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°