Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ocna Mureş: 2 mil lei de la Guvern din 13 solicitate

Publicat in Romania Libera, marți 28 decembrie 2010 ·

Guvernul a alocat, marţi, două milioane lei pentru înlăturarea efectelor produse de surparea de teren produsă recent la Ocna Mureş, la o zi după ce autorităţile din Alba au înaintat Executivului un raport privind pagubele produse, prin care au solicitat un sprijin de peste 13,6 milioane lei, potrivit Mediafax.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba a solicitat acordarea unui sprijin financiar, din Fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului, în valoare totală de 12,7 milioane de lei pentru Consiliul Local Ocna Mureş, cea mai mare sumă, aproape 6,6 milioane lei, fiind necesară pentru umplerea craterului cu aproximativ 100.000 metri cubi de piatră.

Autorităţile din Alba au mai solicitat încă 900.000 lei, care să fie transferaţi în bugetul Consiliului Local Noşlac, pentru continuarea rutei ocolitoare de trafic greu dinspre oraşul Ocna Mureş spre comuna Noşlac şi satele aparţinătoare, pe o lungime de 1,5 kilometri.

În urma surpării de teren produsă săptămâna trecută în Ocna Mureş supermarketul din localitate a fost distrus în totalitate, iar peste 80% din parcarea acestuia a fost înghiţită de craterul format.

De asemenea, o casă s-a prăbuşit în proporţie de 50%, două magazine, un depozit de haine şi un atelier de reparaţii frigidere au fost distruse, un atelier auto a fost grav avariat, iar casa parohială romano-catolică şi casa parohială ortodoxă au fisuri la fundaţie şi în structura de rezistenţă.

În urma surpării de teren au apărut fisuri şi în pereţii clădirii Administraţiei Financiare Ocna Mureş, în clădirea vechiului dispensar medical, în timp ce strada Mihai Eminescu s-a surpat pe o lungime de aproximativ 200 de metri, iar strada Nicolae Iorga prezintă fisuri pe o lungime de aproximativ 15 metri.

Craterul s-a format miercuri dimineaţă, pe un teren aflat în spatele unui supermarket din localitatea Ocna Mureş,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum o ora
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 2 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

UE are nevoie de 500 de miliarde de euro în următorii 10 ani, avertizează Ursula von der Leyen. Pentru ce este necesară această sumă uriașă

Ziare.com acum 32 minute
Blocul comunitar va avea nevoie, în următorul deceniu, de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, a estimat joi, 27 iunie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul summitului european, transmite agenţia EFE. E

Studentul suspectat că ar fi incendiat un profesor de la Universitatea Ovidius Constanța, reținut pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 52 minute
Scene șocante azi, 27 iunie 2024, la Constanța. Totul s-a produs la Facultatea de Matematică din cadrul Universității Ovidius Constanța. Este vorba despre un student nemulțumit de nota primită la examn a aruncat cu spirt în cadrul didactic după c

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 7 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Curtea Supremă a SUA permite avorturile de urgenţă în Idaho, într-o decizie temporară ce este de mare interes în SUA

News.ro acum o ora
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi să permită - deocamdată - efectuarea avorturilor în Idaho atunci când femeile însărcinate se confruntă cu urgenţe medicale, judecătorii dispensându-se de problema controversată fără a decide de fapt cazul

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°