La sfârşitul anului 2010, România seamănă cu un vapor care se scufundă lent, dar sigur. În timp ce toţi pasagerii au luat cu asalt bărcile de salvare ca să-şi protejeze viaţa, echipajul îi cheamă să dea o mână de ajutor la pompele de evacuare a apei, pentru a menţine nava pe linia de plutire. Apelul marinarilor pare de-a dreptul ridicol, în condiţiile în care oamenii trebuie să se gândească acum doar la viaţa şi la bunurile lor. Nava nu mai reprezintă nici o miză.

Întocmai ca marinarii care, după ce şi-au băgat singuri vaporul sub furtună, cer ajutorul pasagerilor, preşedintele şi premierul apelează acum frecvent la solidaritatea românilor. Emil Boc a cerut solidaritate săptămâna trecută după ce un angajat al TVR s-a aruncat în cap de la balconul sălii Parlamentului în care tocmai se pregătea să ţină un discurs. „Sunt vremuri grele, pe care toţi trebuie să le trecem cu solidaritate", a spus premierul, de parcă nefericitul acela ar fi vrut să se sinucidă nu pentru că l-au împins nevoile, ci ca să-i strice lui sărbătorile. „Să regăsim sensul profund al solidarităţii, puterea de a spera şi de a împlini împreună binele comun de care societatea are atâta nevoie", a spus şi Traian Băsescu în mesajul de Crăciun.

Apelurile frecvente la solidaritate din partea celor care conduc România nu fac altceva decât să irite cea mai mare parte a populaţiei, care în aceste momente trebuie să-şi găsească singură soluţiile pentru a-şi salva viaţa, familia şi avutul. Mesaje care vorbesc despre sacrificiul pe care fiecare dintre noi trebuie să-l facă acum pentru a salva viitorul acestei ţări nu mai au cum să impresioneze pe nimeni. Asta, pentru că românii au făcut prea multe sacrificii în ultimii 21 de ani şi nu au primit nimic în schimb. În 2010, cetăţenii au fost invitaţi din nou la sacrificii, promiţându-li-se în schimb reforme: s-au tăiat salariile tuturor bugetarilor, te