Foto: Jurnalul Naţional Performanţele economice ale României sunt atât de sublime, încât ţara noastră a reuşit să fie "întrecută" de Macedonia, care se califică pentru accesarea noilor instrumente financiare inventate de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în timpul crizei, în timp ce noi nu putem. Astfel, următorul acord pe care ţara noastră îl va realiza cu instituţia va fi cel mai probabil unul de tipul stand-by precautionary.
Informaţia a apărut într-un interviu acordat Agerpres de Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI. "România nu este, din păcate, eligibilă pentru nici unul dintre aceste noi instrumente, pe care FMI le-a aprobat în perioada turbulentă prin care am trecut. Unul dintre ele este cel denumit Flexible Credit Line (linie de creditare flexibilă– FCL). Ea a fost gândită doar pentru ţările care au o economie puternică şi au înregistrat progrese majore în consolidarea fiscală, care nu au avut vulnerabilităţi foarte mari pe timpul crizei, dar care au avut nevoie de o linie de credit de asigurare ca să poată accede uşor pe pieţele de capital pentru a-şi continua finanţarea. România nu este eligibilă pentru acest tip de instrument, pentru care s-au calificat până acum numai Polonia şi Mexicul.
Pe de altă parte, sunt ţări care au avut un comportament financiar bun, nu au avut turbulenţe mari pe piaţă şi pentru ele a fost înfiinţat un alt nou instrument, care se cheamă Linie de Credit de tip Precautionary (PCL). Nici aici nu ne putem încadra, deocamdată prima ţară care va beneficia de PCL a fost Macedonia, care a avut o structură economică solidă, nu a înregistrat deficite mari şi a avut creştere economică", a spus Tănăsescu.
Dacă despre "miracolul polonez" au curs râuri de cerneală, această ţară fiind singura din Uniunea Europeană care nu a intrat în recesiune, comparaţia cu Macedonia nu este deloc măgulitoare pent