Nu e alt mijloc mai simplu sa afli nivelul de educatie al unui individ si civilizatia unui popor decat analiza capacitatii de a zambi. Observat inca din Antichitate, fenomenul a captat atentia scolilor de oratorie care isi deprindeau discipolii sa-si lumineze fata cu un suras pentru a capta bunavointa auditoriului.
Mostenit din latina, "a surade" e semn ca mai demult romanii cultivau bunele maniere. Ca dovada, i-am adaugat un sinonim mai cald, "a zambi". Ambele sunt stravechi, asa ca pilduitorul trecut romanesc ne-ar putea reaminti multe virtuti apuse.
Despre surasul Monei Lisa s-au scris mii de pagini, iar popoarele lumii, inclusiv romanii, au nascocit povesti despre imparati care nu stiau sa zambeasca.
Elita antebelica romaneasca a cultivat si ea codul manierelor elegante, dar, in iuresul apocaliptic spre "omul nou", regimul bolsevic a condamnat intelighentia la nefiinta.
Imediat, intunericul imposturii proletcultiste s-a cocotat pe grumazul rabduriului popor, devenit peste noapte populatie ratacita. Grimasa schizofrenica a tovarasilor ascundea minciuna atotstapanitoare, "sufletul nemuritor al comunismului" (Kolakowski).
Adevaratii tarani si lucratorii harnici au continuat sa-si zambeasca, sa-si faca mici reverente, scotandu-si de departe palaria. Umanitatea se refugiase in inimile si cugetul lor.
Nu e de mirare ca libertatea si democratia irump intr-un popor care uitase de caldura, bunatatea, inaltimea morala a surasului sincer, deschis. Privite astazi cu un ochi rece, scenele Revolutiei din '89 scot in evidenta dimensiunea tragica a faptelor si a fetelor unui neam ratacit in istorie.
Romanii nu mai stiau sa zambeasca, sa se bucure de reusita lor. Le-au venit in ajutor incurajarea, zambetul regelui Mihai in neuitata vizita pascala, numai ca aceasta lumina nu a trecut de pe fata Mar
