Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci microbuze şcolare noi pentru localităţile dâmboviţene

Publicat in Adevarul, miercuri 29 decembrie 2010 ·

Cinci microbuze şcolare noi au fost puse la dispoziţie ieri localităţilor Moroeni, Răzvad, Buciumeni, Valea Lungă şi Răcari.

Acestea au plecat de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi au ajuns în faţa Prefecturii în jurul orei 15.00, acolo unde le-au fost înmânate cheile primarilor celor cinci localităţi dâmboviţene. „Aceste microbuze le vor înlocui pe cele vechi. În aceste localităţi, copiii mergeau pe jos la şcoală, acesta a fost unul dintre criteriile pe care le-am avut în vedere când am nominalizat comunele respective. Cele cinci fac parte dintr-o serie de unsprezece microbuze pe care le aşteptăm. Promisiunea Ministerului Educaţiei şi Cercetării de reorganizare a reţelei şcolare a început să se împlinească”, mărturiseşte Elena Manolescu, inspector şcolar general.

Copiii mergeau pe jos la şcoală

Elevii vor fi scutiţi de mersul pe jos, mulţi dintre aceştia parcurgând kilometri întregi până la şcoală, astfel că aceste microbuze sunt binevenite. La Răzvad, microbuzul îi va lua pe copiii din plasament şi îi va duce la şcolile din Târgovişte. Primăria Moroeni va folosi microbuzul pentru a-i transporta pe copiii de la sanatoriu. „La Buciumeni, elevii mergeau pe jos, iar la Valea Lungă distanţa între şcoli este foarte mare. Sperăm ca în viitorul apropiat să primim şi restul microbuzelor necesare”, adaugă inspectorul.

Primarii celor cinci localităţi s-au bucurat când au primit cheile microbuzelor şi că s-a rezolvat problema transportului de elevi către şcoli. „Chiar aveam nevoie de aceste microbuze. Mulţi dintre copiii mergeau pe jos”, spun aceştia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 43 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 50 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Diana Șoșoacă vrea referendum pentru ieșirea României din NATO: „Cea mai agresivă, incitantă, periculoasă și potențial distructivă Alianță militară!“

Adevarul acum 26 minute
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă a lansat, miercuri, o interpelare în Senat, prin care solicită reanalizarea prevederilor Tratatului N.A.T.O. și pregătirea și convocarea unui Referendum Național referitor la apartenența României la Alianţa Nord

Doctoriță concediată pentru că a cerut verificări în cazul morților suspecte de la spitalul Pantelimon. "Abuzurile managerului, continuă"

Ziare.com acum o ora
A cerut verificări privind morțile suspecte de la spitalul Pantelimon și a fost concediată. Medic ATI în cadrul unității de urgență din București, Antoaneta Elena Voicu a anunțat că managerul spitalului i-a desfăcut contractul de muncă. Pretextul in

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 3 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°