Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea:Pieţe Prest pune taxă pe parcările din centru

Publicat in Adevarul, miercuri 29 decembrie 2010 ·

De la anul, cele peste 900 de locuri vor fi administrate de societatea primăriei. Edilii susţin că taxarea spaţiilor de parcare va reduce aglomeraţia în centru. Şoferii spun că e doar o metodă de a scoate bani uşor pentru buget.

Locurile de parcare amenajate pe străzile din centrul oraşului vor fi taxate începând de la anul. SC Pieţe Prest SA, societate ce aparţile Consiliului Local Municipal a preluat recent spaţiile de parcare de pe 17 străzi din municipiu. Potrivit proiectului adoptat de aleşii locali, începând de la anul, toate cele 919 locuri fi în regim de parcare cu plată, la tariful de un leu pe oră. Toate acestea vor fi administrate de Pieţe Prest, care va avea sarcina de a delimita zonele şi de a încasa taxele de parcare. „17 angajaţi societăţii se vor ocupa de intreţinera acestor locuri şi de colectarea taxelor. Totul se va face după un program, pentru ca locatarii din zonele repective să nu fie obligaţi să plătească parcarea. Scopul final este fluidizarea traficului", explică primarul Romeo Rădulescu. Edilii râmniceni au renunţat la ideea de a concesiona parcările din centru unei firme private din cauza votului negativ primit în urma lansării acestui proiect în dezbatere publică.

Fiecare drum costă

Râmnicenii nu sunt însă încântaţi de faptul că vor trebui să plătească fiecare drum în centru. „Nu este normal pentru că şi eu plătesc aceleaşi taxe ca şi un locatar din zona centrală. Dacă sunt 900 de locuri de parcare ar trebui să se gândească cum să amenajeze mai multe decât cum să ne taxeze în plus. Eu cred că nu aceasta este soluţia pentru aglomeraţia din centru", ne spune Ilie Prodan, din cartierul Nord.

Patru parcări cu plată în centru

În prezent, în zona cetrală, sunt amenajate doar patru parcări publice cu plată: cea de la Mall-ul River Plaza, parcarea din faţa Hotelului Alutus, cea de pe strada Regi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 20 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 21 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°