Germania a propus ca implicarea sectorului privat în eventuale restructurări să se facă după 2013. Dar pieţele nu fac distincţii temporale; ele deja par să internalizeze eventualitatea restructurărilor. Altfel spus, emisiuni de obligaţiuni curente ale unor ţări (mai puţin în cazul Greciei, până în 2013) includ prime de risc majorate. Chiar dacă restructurarea unor datorii va include deţinători privaţi de obligaţiuni, bugete publice vor fi afectate. Deoarece sunt ţări care vor prelua din impactul restructurării, fie direct (efectul asistenţei asupra datoriei publice), fie indirect prin efectul asupra bilanţurilor unor bănci care beneficiază de asistenţă publică; este vorba despre Germania, Olanda, probabil Franţa etc.

De aici apare constrângerea politică (cum să prezinţi electoratului na­ţi­o­nal această chestiuni, în vremuri de austeritate) şi hazardul moral. La a doua chestiune se răspunde prin condiţionalitate. Dar de cum este construită aceasta depind şansele unui program de reformă, care să însănătoşească finanţele publice ale unei ţări asistate. Trebuie spus că sănătatea finanţelor publice depinde, în ultimă instanţă, de competitivitatea economiei. Disciplinare fiscală, întărire a monitorizării şi politicilor de corectare a altor dezechilibre economice rămân într-o zonă vagă din acest punct de vedere. Jean Pisani Ferry invoca necesitatea „re­vi­ta­li­zării” economiilor sudice din UM prin politici ale UE, inclusiv prin fonduri europene. Aceasta ne duce cu gândul la împărţirea bugetului UE, care ne interesează în cel mai înalt grad.

Problema insolvenţei are o di­men­­siune „statică” şi una „dinami­că”. Prima conduce la restructurarea unui stoc de obligaţiuni, prin redu­cerea valorii nominale, diminuare de dobândă sau mărire de scadenţă. As­pec­tul dinamic are în vedere miş­ca­rea unei economii, care să îi permită să evite acumularea de noi datorii p