Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principalele evenimente din lume în 2010 - FOTO

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 29 decembrie 2010

Seismul soldat cu 250.000 de morţi în Haiti, accidentul aviatic în care a murit preşedintele Poloniei şi dezvăluirile site-ului WikiLeaks sunt câteva dintre evenimentele care au marcat acest an. Iată retrospectiva principalelor evenimente petrecute în lume în anul 2010.

IANUARIE

- 1 ianuarie: O sută de persoane au fost ucise când un kamikaze a intrat cu maşina-capcană pe care o conducea într-o mulţime compactă care asista la un meci de volei, într-un sat din nord-vestul Pakistanului.

- 4 ianuarie: Dubaiul inaugurează cel mai înalt turn din lume, "Burj Khalifa", de 828 de metri.

- 12 ianuarie: Un seism cu magnitudinea 7 s-a soldat cu peste 250.000 de morţi la Port au Prince şi în regiunea sa, 1,3 milioane de haitieni rămânând fără locuinţe.

- 17 ianuarie: Antreprenorul multimilionar Sebastian Pinera este ales preşedinte în Chile, marcând revenirea dreptei la putere după 20 de ani de guvernare de centru-stânga, de la sfârşitul dictaturii lui Augusto Pinochet (1973-1990).

FEBRUARIE

- 25 februarie: Câştigătorul alegerilor prezidenţiale de la 7 februarie, prorusul Viktor Ianukovici, depune jurământul, succedându-i prooccidentalului Viktor Iuşcenko. Învestirea sa vine după decizia premierului Iulia Timoşenko de a renunţa să conteste în justiţie victoria rivalului său.

MARTIE

- 22 martie: Preşedintele american, Barack Obama, obţine cea mai mare victorie a mandatului său, odată cu adoptarea în Camera Reprezentanţilor a reformei istorice a asigurărilor de sănătate, care ar urma să garanteze o asigurare unui număr suplimentar de 32 de milioane de americani.

APRILIE

- 10 aprilie: Un Tupolev 154, care îl transporta pe preşedintele polonez Lech Kaczynski, pe soţia sa Maria şi alţi oficiali politici şi militari polonezi, s-a prăbuşi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu momentul exploziei de la magazinul Dedeman din Botoșani. În ce stare se află cele 15 victime VIDEO

Ziare.com acum o ora
Au apărut primele imagini din momentul exploziei de la magazinul Dedeman din Botoșani. Explozia a fost filmată cu două camere diferite, care arată mărimea deflagrației, arată g4media.ro. 15 persoane au suferit arsuri în urma exploziei, iar 4 dintre

CNSAS: Un candidat la europarlamentare, identificat drept colaborator al Securităţii comuniste

G4Media acum o ora
Colegiul CNSAS va solicita în instanţă constatarea calităţii de colaborator al fostei Securităţi comuniste în cazul unui candidat la alegerile pentru Parlamentul European, transmite Agerpres. Instituția nu a transmis și numele acestuia. Într-un comu

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 3 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum o ora
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Comisia Europeană anunţă că Ucraina şi Republica Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Ziua Constanta acum 38 minute
Comisia Europeană le-a transmis vineri ambasadorilor UE că Ucraina şi Republica Moldova au îndeplinit condiţiile pentru a începe negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. "Considerăm că toate etapele au fost îndeplinite de cele două ţări", a

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 2 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 2 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum 3 ore
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Horoscop 8 iunie 2024. LEII au o zi dificilă

Gandul acum o ora
Unele relații par să vină cu capcane încorporate. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 8 iunie 2024. Berbec Este ca și cum trebuie să faci totul în același timp acum. Ceea ce ai nevoie cu adevărat este o pereche de mâini în plus și câ

Sondaj la comanda PSD: Gabriela Firea, pe primul loc în intențiile de vot, urmată de Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone

HotNews acum 2 ore
​Candidata PSD Gabriela Firea se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 32%, urmată de candidatul independent susținut de Alianţa Dreapta Unită, Nicușor Dan, cotat cu 31%, conform unui sondaj realizat online de Epsil

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°