Majoritatea celor care se duc în Tibet o fac pentru a găsi inspiraţie, pentru a medita sau pentru a trăi o aventură de neuitat. Însă toţi, fără excepţie, vizitează palatul Potala din Lhasa, reşedinţa oficială a lui Dalai Lama până în 1959, când cel de-al 14-lea purtător al acestui titlu a fugit în India, la Dharamsala, după o revoluţie eşuată împotriva chinezilor. Azi palatul Potala este muzeu. Unul dintre cele mai mari şi mai interesante din lume.
Clădirea, lungă de 400 de metri şi lată de 350 de metri, este protejată de ziduri a căror grosime atinge chiar şi cinci metri, iar în fundaţie a fost turnat cupru pentru a o solidifica, fă- ând-o astfel rezistentă oricărui cutremur. Construcţia palatului a început în anul 1645, la indicaţiile celui de-al cincelea Dalai Lama, şi a durat până în 1694, 12 ani după moartea sa. De atunci şi până la jumătatea secolului trecut palatul a fost reşedinţa lui Dalai Lama şi a Guvernului Tibetan.
În momentul în care ajungi în faţa imensei clădiri nu numai că eşti copleşit de masivitate, dar toate simţurile încep s-o ia razna - fie de la mirosul de tămâie, de la mulţimea de pelerini sau de la magicul - inexplicabil unei minţi raţionale - acestui loc sfinţit timp de sute de ani de atâţia lideri spirituali. Îţi faci curaj şi intri, mai degrabă împins de curiozitate, decât de ceea ce ştii că ar trebui să găseşti acolo. Departe de a dezamăgi, interiorul palatului este cumva auster, sub ceea ce te aşteptai de la o faţadă atât de opulentă şi de la o religie atât de colorată, cum este cea buddhistă. Pare mai degrabă un interior de şcoală părăsită, fără reprezentări care să aducă aminte sau să ţină trează memoria unor timpuri apuse. Iar acest lucru este explicabil prin faptul că toate decoraţiunile şi obiectele preţioase au fost luate de chinezi şi împrăştiate pe tot cuprinsul ţării la diverse expoziţii permanente şi muzee. Îns
