Totul a început în urmă cu trei ani, când sora ei mai mare, Adriana, i-a propus să-i ia locul în ansamblul multietnic de dansuri „Prietenia". De la dans la muzică nu a mai fost decât un singur pas.
Roxana a pierdut deja numărul spectacolelor la care a participat alături de colegii săi de dansuri. Tânăra îşi dorea încă din copilărie să păşească pe scenă, iar când norocul i-a surâs, artista nu a ratat ocazia. „Sora mea Adriana a ales să renunţe la dansuri şi mi-a sugerat să merg în locul ei. Am fost încântată de propunere şi m-am dus", povesteşte eleva.
Preferata Roxanei este „Măturica", un dans alert ce se îmbină cu teatrul. „Iniţial, în scenă intră una sau două colege cu o găleată cu apă în mână, după care, cu palmele ude, umezesc scena. În urma lor apare în faţa publicului o altă fată cu o mătură în mână care împrăştie apa pe scenă. Apoi intrăm cu toţii şi dansăm în horă", explică artista. 2010, anul norocos Anul acesta succesul a fost de partea tinerei. Ea s-a bucurat de spectacole de neuitat alături de colegii săi de dansuri şi în plus de asta a reuşit să pună bazele unei formaţii de muzică rock. „La începutul anului am cântat alături de patru băieţi şi două fete în trupa «Syncron» pe care am înfiinţat-o noi. În primăvara acestui an, trupa noastră a câştigat locul II la festivalul de muzică «Adagio» din Mangalia. În prezent, trupa nu mai există", spune zâmbind Roxana. Tot în acest an, eleva a plecat cu ansamblul „Prietenia" în localitatea Agnita, judeţul Sibiu, pentru a participa la festivalul „Zilele Agnitei". Oamenii din acea zonă şi numărul mare de prieteni pe care Roxana a reuşit să şi-i facă au transformat festivalul sibian într-un moment de neuitat pentru tânăra artistă.„Deşi timpul a fost scurt am reuşit totuşi să cunosc mulţi oameni noi. Festivalul a avut loc în perioada 6 - 8 august, iar zona Sibiului mi-a plăcut foarte mult", rememorează Roxa